E.T. girl

BLOG DE EXTRATERESTRU

13 octombrie 2014

o doamna din autobuz




    intr-un autobuz prea aglomerat, se urca la un moment dat o mama cu doi copii. baiatul mai mare, carliontat si vesel-serios, imi aduce aminte de al meu. fata e micuta, o printesa urbana in pantaloni grena, haina pufoasa alba si ghiozdanel cu pisici. cum eu stateam jos, m-am bucurat sa ii dau locul fetitei si sa ma uit sugestiv la veciunul meu care s-a decis imbufnat sa se ridice si el pentru baietel. si au inceput desigur foiala si discutiile. fetita isi ridica ostentativ maneca hainei, asa incat eu sa vad bratara ei.
ma prind si o laud:
eu – am vazut bratara ta, e foarte frumoasa.
ea – si normal ca e frumoasa, ca mi-a adus-o mama dintr-un loc special.
el – si mie mi-a adus mama foca asta. nu mai are mustati, dar o sa i le cos diseara.
eu – e tare vesela si draguta foca ta, ar merita sa ii repari mustata, dar tu stii sa cosi?
el – da; dar ce e asa incredbil, ca doar am invatat la bunica...
eu – bravo tie, foarte bine. cati ani ai?
el – sapte ani, ma duc la scoala. am luat si o bulina galbena azi, ca am fost cuminte, dar i -am dat-o ei, ca e sora mea mai mica.
eu – e foarte frumos, e ca si cand i-ai fi facut cadou un soare mititel, ca sa ii aduca lumina si bucurie, de la tine.
ea – si eu am cinci ani trei luni. adica si patru. nu stiu de ce sunt importante lunile sa le spui cand te intreaba cati ani ai, ca pana le invat, se schimba.
eu, fara replica, doar zambesc.
un domn intreaba cate statii mai sunt pana la „calea mosilor” si baiatul intreaba evident de unde vine numele asta. mama ii spune ca nu stie de ce, imi permit sa le explic eu, un fel de mica inventie caraghioasa plecata totusi de la o realitate, asa incat sa inteleaga si sa se amuze. ii spun ca uneori in vechime se facea in apropiere un fel de parc de distractii, unde se vindeau dulciuri, placinte, jucarii si se montau calusei si leagane. doar ca cei care vindeau biletele erau mai batrani (caci tinerii erau la serviciu) si ca a ramas numele de „la mosi”. cei doi rad si eu incep sa simt un nod in gat. mama le spune sa multumeasca si cea mica are curaj sa silabiseasca roz: „muuultuuumiiiim, doamnaaaa”!
apoi fetita continua:
      doamna, si bratara ta e frumoasa!
nici nu mi-am dat seama ca se uita atent sub maneca mea si a zarit firul rosu de care atarna un fluturas, un cadou de la baiatul meu. intre timp isi fac loc sa coboare si ea se ridica de pe scaun. de sub carliontii blonzi ii lucesc doi licurici zanatici, in  obraji ii infloresc doi trandafiri, in autobuz vine vara. fetita este pe jumatate intoarsa catre mine dar o tine strans de mana pe mama ei,  se framanta nelinistita, sta cu ochii verzi infipti in ochii mei verzi si pana la urma isi aduna tot muntele de curaj de care e nevoie ca sa sopteasca destul de tare ca sa o aud:
       pa, la revedere. si tu esti frumoasa, doamna! 

si pleaca chicotind, lasandu-ma in urma, cu soarele in suflet, cu roua in ochi  si cu un curcubeu in inima.

Etichete: ,

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire