de multe ori trebuie sa trecem prin
felurite despartiri si de multe ori e trist. dar daca suntem suficient de
puternici, daca reusim sa privim inginereste despartirea ca pe o trecere
dintr-o stare de agregare in alta, poate le-am putea transforma intr-un fel de
regasiri.
unii oamenii se despart de casele lor,
de orasele lor mici ca sa caute o alta viata in unele mai mari si mai frumoase.
uneori sunt fericiti si stralucesc precum soarele in cea mai frumoasa de zi de
primavara. uneori ei sunt tristi, dar se tem sa treaca printr-o noua despartire
si raman atarnati ca mustele in plasa unui paianjen asteptand o boare de vant
care sa ii elibereze. de multe ori nefericirea ii devoreaza inainte sa poata
scapa.
unii oameni se despart de carierele
lor frumoase si iau drumul de la capat in mijlocul vietii, lasand un job ca sa
gaseasca o pasiune, calauziti de un gand vechi ascuns dar nu uitat, incep o
viata noua, poate periculoasa, poate linistita dar sigur plina de promisiuni frumoase
precum zambetul unei fete de 18 ani.
unii oameni se despart de alti oameni
doar ca sa realizeze ca le este mai bine singuri. unii oameni se despart de
alti oameni doar ca sa realizeze ca nu ar fi trebuit sa plece niciodata si abia
atunci isi leaga drumurile si destinele cu adevarat.
“impreuna” este doar o stare de
spirit. ca si “departe”. ca si “prea tarziu”. “te iubesc” este o stare
sufleteasca, o alta stare de agregare pe care nu fizica sau chimia au
descoperit-o, ci o inima care a avut curaj sa alerge intr-o zi de toamna
printr-un parc cu conturul de 6km. depinde de noi in ce fel privim
despartirile si daca vrem sa le transformam in regasiri. eu mi-am regasit azi un pic de curaj, un pic de tinerete, ceva dragoste si putina tristete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu