15 ani

Copiii mici se lipesc cu tot cu acadele de fustele mamei si de servieta tatălui.

Părinții copiilor mici nu mai stiu cum sa se ascunda din cand in cand, sa fuga cu tinerețea in buzunare, departe de suzete, lapte praf si jucarii zornăitoare.

Copiii mici inventeaza  monstri pe sub pat ca sa o opreasca pe mama sa iasa pe usa, sa-l mai tina pe tata câteva minute de mana.

Părinții copiilor mici inventeaza șefi severi si intalniri grele ca sa ii pacaleasca un pic pe piticii prea insistenti.

Copiii mici raman si parintii pleaca, intorcandu-se totusi repede cu șosete mici si jucării multe.

Copii mai mari inventeaza motive ca sa plece singuri la scoala, la film, in vacanta.

Părinții copiilor mai mari descopera ca au nevoie de motive ca sa ii insoteasca la scoala, la film, in vacante. Mândria din « e aproape cat mine de înalt » se joaca déjà cu teama din « …ce repede creste ».

Copii mai mari pleaca si parintii raman, fara sa inteleaga prea bine de sosetele se fac din ce in ce mai mari si jucariile tot mai putine.

Părintii mici ai copiilor foarte mari se lipesc cu tot cu inima de cate o poza si de niste șosete mici, păstrate cu uriasa grija prin sertare.

Copiii foarte mari ai părinților acum mici sunt departe, fara sa inteleaga prea bine dorul si lacrimile ascunse in « au anuntat ploaie azi, nu uita sa iei umbrela ».

Copii foarte mari uita de spaimele lor de cand erau foarte mici si gasesc motive sa fuga cu tineretea in buzunare, departe de aspirina, reumatism si dorurile licărind in ochii rușinați si înțelegători ai mamei.

Părinții mici ai copiilor mari rămân agățați de peretii casei, in rama pictata de fetita intr-un îndepărtat «  8 martie » sau  zboara desenați pe aripile zmeului înălțat de băiețel, intr-o veche excursie la munte.

Suntem pentru totdeauna si părinți si copii  si tot ce facem este sa ne agățăm de dragoste, sperând sa nu uitam si sa nu ne uite.