Doruleț

 De mulți ani, de pe când este YouTube, in seara dec 31 dec sau de 1 jan, mă uit la "visul unei nopți de iarnă". Mi-e tare dragă piesa asta şi m-am tot visat Doruleț. Asta şi Mona, din "Steaua fără nume". 

Dar aşa cum la mine nu e Crăcin fără ursuleț, nici nu e revelion fără Doruleț. 

La biserică, acum o oră, am stat față în față cu Rodica Mandache. Şi mi-a venit replica ei: "Mi-e dor de mine când eram mică". 

Aşa e, de revelion mi-e dor de mine când eram mică. Şi bunică-mea îmi făcea rochii speciale, lungi, de satin bleu. Şi pe la ferestre alergau ninsoarea şi speranțele şi presimțirile unor ani urmatori, amestecați şi surprinzători. 

M-am visat Doruleț de când aveam 5 ani, fără să ştiu. 

 Şi ei i-o fi dor de tinerețe. 

Şi aş fi îmbrățişat-o acolo, pe loc, şi i-aş fi mulțumit.  Dar mi-a fost ruşine. 

Acum îmi pare rău. O văd pe Doruleț, mi-e dor de mine mică şi sunt recunoscătoare pentru anii care s-au preumblat la ferestrele vieții mele. 

who we are when we are us

 

we are once-in-a-lifetime love.
not perfect,
not better than the others we had,
just one simple, unique love.

you're an artist sculpting my heart.
'guess i'm a rainbow over your rainy chart.

we' ll go separate ways some day,
the sun will shine and rise,
the moon will giggle with her silver eyes.
my love will only stay,
i love you now,
tomorrow.
every day.

ursuletul de plus, arwen si barbossa

m-am invartit mult zilele astea si m-am simtit ca o fantoma.

mi-am facut km, am mancat bine, am privit soarele, nu mi-e urat, nici teama, doar mi se pare ca fac eforturi degeaba, cu mine, pentru mine...

cand eram mica imi luam ursuletul peste tot, ii aratam toate cele, vorbeam cu el, il puneam si la masa, la film, ii citeam, ma straduiam sa-l fac sa rada, sa imi dea un semn...

si am impresia ca acum sufletul meu e ursuletul asta, il duc de mana peste tot si el se uita la mine cu ochi de margele negre.
ii place, zambeste, dar nu e viu.

sa fiu trista fara rost e cea mai mare vina pe care mi-o pun in carca.
nu-mi lipseste nimic si totusi tristetea, un fel de jale moale, e cu mine. nu mereu, dar e.

mereu mi-a placut arwen.
si imaginea ei, plutind printre amintirile iubirii netraite, m-a urmarit de cand am vazut-o in film. avand putere, nemurire, frumusete vesnica - aruncandu-le pe toate pentru o dragoste muritoare. 
asa ma simt, fara corp, plutind de colo colo, fara rost, fara putinta de a ma odihni, de a simti gust, caldura.
ca piratii nemuritori ai lui barbossa, mancand fara sa simta ce inghit. puternici, rezistenti, fara teama, fara sa-i doboare nimic... dar ducand dorul unui mar.

sunt tristeti si nenorociri mai mari decat am eu.
si totusi, azi m-am lipit de o stanca pe care plouase, simtind ca eu insami sunt doar o lacrima mare ce se prelinge incet spre adancul pamantului.

sunt atatea lucruri de facut zilnic si le bifez cu atentie, plec mereu si-mi inventez indatoriri, griji si treburi, doar imaginandu-mi ca o tampita ca intr-o seara o sa vin si tu o sa fii acasa, o sa ma iei in brate si o sa-mi fie liniste si bine. 

 

eu n-am la ce sa mai renunt pentru tine. am pus totul in mainile tale cu primul "te iubesc".