september run

m-am intors in padurea in care a inceput nebunia mea cu alergarea. am acelasi tricou de-atunci. am 5 ani in plus si am prea multa tristete in plus.

am fost pe aceleasi poteci si undeva, la o raspantie, m-am intalnit cu mine de-atunci. cu mine, cea un pic mai tanara. cea fericita, fara sa stie cat e de fericita. cea frumoasa, fara sa stie cat e de frumoasa. cea buna si rabdatoare, cea curajoasa, inventiva si utila. fara sa stie cat de buna e la toate astea.
m-am uitat la ea usor, doar cu coada ochiului de acum, batran si foarte plans.
mi-era teama c-am s-o sperii, tocmai cand mai avea doar cateva sute de metri pana la finish. m-a observat si ea si mi-a aruncat o intrebare din ochii veseli. i-am raspus doar: fugi, fugi cat de repede poti. da, el e acolo, te-asteapta. pe tine te asteapta. o sa te ia in brate si tu o sa fii fericita. sa nu uiti cat de fericita esti, te rog sa nu uiti,,. i-am mai spus. si tu? a intrebat ea, indepartandu-se deja. i-am soptit ca eu mai am de alergat. mai am de indurat. mai am de terminat drumul asta intortocheat, impanzit cu frunze uscate si lacrimi fara culoare. mai am de stat in padure. acum am experienta, pot alerga dublu. cat pentru amandoua.

tu mergi si tine-l de mana, i-am mai spus.
in lumea aia a voastra, tine-l de mana, de inima, de suflet si nu-i da drumul.
eu sunt in urma voastra, ocrotindu-va umbrele.