prințesa adormită

La urma urmelor, prințesa adormită fusese foarte liniștită. Sub bolta de spini, dormea lin, mereu tânără, ne-tristă, visând domol la ploi calde și curcubee roz. Sau la pantofi cu toc, la excursii în vârf de munte, la cafele și ciocolată …sau cine mai știe. Și-ntr-o zi, un tânăr care se credea viteaz, s-a hotărât brusc să-i tulbure somnul. Și ea a trebuit să se ridice din pat, să se scuture de praf și să zâmbească frumos. Cât s-o fi bucurat? Cât s-o fi speriat? Cât l-o fi bodogănit în gândul ei de prințesă, cu cuvintele ei dulci de prințesă … cine să știe? O fi vrut ea să fie trezită? Că n-a întrebat-o nimeni. Poate nu era pregătită să se trezească și oricum, prințul nici măcar nu îi adusese o cafea - aici se vede că el nu o cunoștea prea bine. Sigur, îi oferise daruri vrăjite, nemaivăzute până atunci: cântece frumoase și luna de pe cer - totul în alb & negru, aşa încât ea să le coloreze după plac; drăguț dar incomplet. O fi vrut ea să intre din nou în lume? După cum se agăța de brațul prințului, unii au crezut că da. După cum suspina nopțile, cu ochii pierduți în norii de argint, alții ar fi spus că nu. Prințesa singură știa că n-avea în fond niciun răspuns corect ci doar o altă întrebare, pe care încă se temea s-o pună prințului: De ce mi-ai adus aminte că mi-e dor de tine?