Închide
ochii și amintește-ți. Cum a fost?
Era lumină, soare sau noapte cu lună? Era frig sau cald?
A fost înăuntru sau afară, într-o stație de autobuz, în taxi, într-o sală de
cinema, pe o bancă în parc, în bucătăria bunicii sau în colțul străzii
care ducea la școală? Ai vorbit repede sau încet, te-ai bâlbâit, apoi ai fugit,
ai râs sau ai plâns? Ai simțit că zbori cu aripi de vultur invincibil sau cu
unele firave, de fluture transparent? Ți-a dat înapoi aerul strălucitor
pe care l-ai pierdut vorbind sau te-a lăsat ca într-un sfârșit de lume banal,
sub perdele de praf negru duhnind a otrava disperării? Ai făcut transplant de
fericire, de inimă, de viață sau ai rămas într-un colț alb de spital, așteptând
injecția? Ai vrut să bei apa nemuririi, ca să ai vreme să repeți iar și iar
propoziția aceea simplă, care naște lumi?
I-ai privit ochii, mâinile, buzele și sufletul, așteptând
sentința?
Închide ochii și amintește-ți. Cum a fost când ai spus
prima dată “te iubesc”?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu