lipici si curaj pe Sena

   de vreo 2 zile tot lipesc si cârpesc diferite lucruri. o canita mica si draga, pe care o am de cand lumea si pe care-am gasit-o cu toarta crapata. cateva fotografii. un glob. un magnet de frigider. un intrerupator de la veioza. un piciorus de la robotul de bucatarie. pana si incarcatorul telefonului e lipit, pentru ca l-a ros pisica si nu am apucat sa iau altul. mi-am lipit si degetele unul de altul, ca in filmele de comedie cu stan si bran, vreo 5 secunde m-am panicat ca nu o sa mai pot desface degetul mic de cel mare. treaba cu peticitul, la sfarsitul unui an complicat, mi s-a parut si mai complicata. dar si foarte simbolica. asta nu era treaba mea, altcineva era seful lipiciului in casa asta. am invatat insa o lectie; daca am ceva de reparat, va trebui sa ma descurc singura. nu stiu daca-mi place. dar cateva dintre lipituri nici nu se vad. doar eu stiu ca-s acolo. 

  de cateva zile imi sun prieteni si cunostinte, cum fac in fiecare an, de "la multi ani" si tot ce se cuvine. am avut un soc destul de mare. am fost intai foarte amarata si jignita, apoi m-am suparat pe mine ca am putut sa ma las asa usor necajita. de cata lume a avut reactia:" vai, ce bine ca ai sunat! ma tot gandeam la tine, cum esti, de multe ori am vrut sa te sun dar sincer nu am avut curajul, nu stiam ce sa iti spun ...dar asa din voce mi se pare ca esti bine, nu?"  pe bune??? urmatoarea facultate la care as fi buna ar fi asta de actorie. pare ca am jucat-o atat de bine pe "cea puternica, cea curajoasa"!! oamenii se tem de nefericirile altora, asta stiam. de ce sa risti, cu 2 zile inainte de revelion, sa iti strice cheful o femeie posibil trista, posibil singura, posibil la marginea unui hau negru de disperare? lasa, ca or mai fi si altii care pot sa se intereseze de ea. si oricum, daca era ceva grav, suna ea. ii dam un SMS mai incolo, in ianuarie. am avut si surprize placute, adevarate minuni, de la oamenii mai putin fricosi. care au avut bunatatea si inteligenta sa spuna exact ce era de spus. eu una am inteles ceva totusi si nu-mi mai pare rau ca am crezut asa mult in unii oameni si asa de putin in altii. fiecare are lectiile lui de invatat, greselile de platit, rasplata de primit, frici de trait si curaj de educat, lacrimi de sters si zambete de dat. fiecare dupa masura sufletului sau. 

  m-am trezit azi cu gandul la paris, de parca as fi fost acolo toata noaptea. mi-a fost dor de poduri si de sena, asa cum e ea in colt la notre-dame. de maxim's de sus, din montmartre. magnetul lipit zilele trecute era de acolo. am pornit pe seara televizorul si mi-am zis ca gata, primul film pe care-l gasesc, ala e; orice ar fi, ma uit 30 min pana adorm. am gasit exact sena si podurile ei, in "midnight in paris". donc, je pense que paris sera, pour cette année. à bientôt!