E.T. girl

BLOG DE EXTRATERESTRU

30 august 2017

Fotograful

Era noapte, era singur si gandurile ii alergau atat de intens prin cap incat il dureau ochii si umerii de povara copitelor lor. Era la o raspantie de sentimente, de ani, de dorinte si de drumuri.

Schimbase  deja vreo trei cariere, oarecum diferite. Indragostit de chimie, aprofundase de nevoie si matemática ce-l ajutase sa inteleaga mai bine reactiile si probabilitatile producerii anumitor evenimente. Asa ajunsese sa faca facultatea de matematica mai mult in gluma fiindca i se paruse extrem de usoara si ii dadea timp sa experimenteze nebuniile lui chimice in magazia unei case vechi, a unei matusi si mai vechi, care astepta rabdatoare ca el sa descopere vreo potiune pentru tineretea vesnica. Fusese profesor de mate si inevitabil isi provocase elevii cu exercitii si probleme prea grele. Copiii il iubeau, fiindca le explica frumos, nu se enerva, glumea si ii invata de fapt multe lucruri utile, dar parintii nu acceptasera ca odraslele lor sa aiba numai note de 5 si 6, asa ca plecase din invatamant. Lucrase apoi la o fabrica de vopseluri pentru jucarii. Pe urma facuse niste cursuri de programare si cunoscuse un succes fulminant, urmat de avere si de convingerea ca se simtea implinit. Plecase din oraselul lui mic, friguros si ingropat sub cotul unui munte, intr-o tara unde era vesnic primavara.

Schimbase trei sotii si inca vreo doua iubite. Cu fiecare petrecuse cativa ani de fericire mai mult sau mai putin inchipuita. Ele ii apreciau la inceput calmul, optimismul, bunul simt si banii dupa care probabil se saturau de monotonia acelui « prea mult bine » si plecau dupa vreun motociclist exploziv in sentimente.  Ce-i drept, nici el nu prea se pricepea sa « scoata cuvintele » asa cum ar fi vrut. In chimie era mai simplu, amesteca niste substante si obtinea rece, cald, foc, gheata, lumina. De fapt, cand era sincer cu el, stia bine ca fusese indragostit o singura data, de fata pe care nici macar nu o tinuse de mana cu adevarat, ca pe o iubita. Fata cu care vorbise de atatea ori vrute si nevrute. Fata care se lupta mereu cu buclele ei rebele si in ochii careia ardeau mereu focuri verzi, intrebari si ganduri, sperante si un fel de teama involburata. O iubise atunci fara sa aiba curaj sa ii spuna, desi de altfel invartea fetele pe degete. O pierduse inainte s-o aiba si o cautase, fara sa recunoasca asta, in toate nevestele si iubitele viitoare.  

Acum era fotograf. Colaborase mai intai cu o fabrica pentru un proiect de hartie fotográfica speciala, datorita experientei lui in chimie. Descoperise bucuria fotografiatului si cumva i se limpezise inima.  Nu mai castiga atat de multi bani, dar oricum nu mai avea nevoie. Facea multe poze folosind toata tehnica cea mai noua, dar uneori simtea un impuls ciudat si folosea un aparat vechi, descoperit in magazia matusii. Fotografia pe film,  ca sa developeze si apoi sa scoata pozele ca acum 50 ani, pe hartie fotografica, intr-un laborator aproape alchimic. Ii placea sa stea singur in camera intunecata, sa spele in diferite substante hartia pe care o inventase el insusi si sa descopere cum apar incet umbre, siluete, zambete. Si i se dusese vestea ca face fotografii speciale, ca uneori oamenii pe care ii « prinde » sunt altfel in poze decat in realitate. Asa era. Pe film reusea cumva sa descopere priviri si trasaturi noi. De multe ori, langa persoanele fotografíate apareau si altele, cunoscute sau nu. Nu fantome. Persoane reale, interactionand unele cu altele. Din trecut sau din viitor. Din gandurile, sperantele si temerile modelelor. Prima data, in poala unei mirese tinere aparuse un copil. Copilul pe care ea il purta atunci inlauntrul ei, fara sa stie. Dupa nedumeriri si scandal, mireasa pastrase poza pe care n-o intelegea. Il cautase inspaimantata peste un an, cu copilul in brate. Prevedea viitorul in pozele lui? Era si mai complicat. Caci in unele poze apareau personaje din trecut; matusi renegate, copii parasiti pe treptele vreunui orfelinat, mirese cu alti miri la brat in fata altarului, nepoti  tinand de mana bunici pe care nu-i cunoscusera, cladiri care nu mai existau sau inca nu se construisera. Intr-o zi, fotografiase un grup de tineri care terminau liceul; voiau si o poza in statia de metrou din fata scolii lor, sa-si aduca aminte de locul zilnic de intalnire. Pe film aparuse langa ei si o trasura cu cai, pe strada care arata mai tanara cu vreo 90 ani; in trasura zambea o fata fragila cu umbreluta de soare si o geanta uriasa, care se dovedise ca fusese printre primele eleve care studiasera acolo, imediat ce scoala se deschisese pentru ambele sexe si apoi fusese directoare.

Fotograful isi daduse seama usor si acceptase foarte greu ca de cate ori isi lua aparatul vechi cu film, descoperea lumi noi. Trecute si viitoare. Tesea cu substantele lui, pe hartia lui, povesti de groaza sau povesti de fericire. Lumea il cauta si lui ii era din ce in ce mai frica sa fotografieze asa. Limitase utilizarea aparatului vechi, mintind ca nu gaseste mereu filme potrivite; era fotograf, nu medium. El voia sa capteze emotia momentului prezent, nu trecutul si nu viitorul. Oamenii insa il asaltau si il uneori il amenintau, fortandu-l sa le faca « poze fermecate ».
Fugea deseori sa fotografieze natura, ajunsese sa faca sute de imagini cu flori, munti, copaci si banci parasite.  Macar acolo nu gasea nimic neasteptat. Papadiile erau papadii, pescarusii si merisoarele n-aveau surprize. Pana cand azi, in lumina perfecta a unui apus, langa un castel de nisip partial daramat, aparuse o silueta. Pe jumatate intoarsa, aplecata sa caute scoici, cu parul valvoi, arzand sub mainile soarelui, era mai mult o umbra. O umbra care ii ranise ochii, mainile, inima. Era conturul ei. Fugise ingrozit din camera intunecata unde facea pozele. Adunase tot, tremurand, abia respirand si daduse foc filmului si hartiei care purta umbra iubitei din tinerete.


Statea amutit, de multe ore, pe scaunelul mic si incomod din curte. Gandurile se cerneau prin sita tristetii si a fricii. Ce vazuse? Trecut sau viitor? Era ea sau altcineva? Ce urma? Si apoi, incet de tot, in pustiul gradinii se cristaliza un gand, un singur gand. Fugise toata viata. Se ascunsese fara motiv. Era de ajuns. Stia ca mai avea o singura pozitie pe film, in aparat. Cu mainile tremurande, ca cel mai netalentat incepator, isi facea pentru prima data in viata lui o poza. Si intunericul se dadea la o parte ca sa faca loc unei clipiri verzi, unei palme mici care se spijinea pe palma lui. Nu o tinuse de mana niciodata. Pana atunci. Si cu tineretea in buzunar si poza viitorului la piept, Fotograful a plecat s-o caute si sa i se arate asa cum fusese de fapt toata viata lui. Head over heels

Etichete:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire