am uitat ce
frumoasa e dimineata.
dimineata foarte devreme,
cand nici macar la starbucks nu e deschis. cand strazile nu poarta decat cate un
alergator in cautarea celui mai bun pace.
diminetile cu tresariri de domnisoara, cu mainile reci de emotia primei
intalniri si cu fruntea fierbinte de dor.
diminetile in care bate vantul si
frunzele fosnesc, primind panglici de soare. soarele care arunca lumina intr-un
unghi jucaus, desenand umbre lungi peste castele moderne sau peste computere
care n-au apucat sa doarma prea mult.
“dimineata devreme” nu se grabeste, e o
vacanta-surpriza intr-un oras ce abia-si spala ochii alene. e un cadou ambalat
in aer, in ganduri, in liniste si regasiri. un cadou pe care nu mai vrem sa-l
cerem, sa-l primim, sa-l recunoastem.
e amintirea unei iubiri despre care nu
mai stim dac-a fost sau urmeaza sa fie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu