E.T. girl

BLOG DE EXTRATERESTRU

28 mai 2017

frumoasa si bestia

  dimineata strecura lumina calda printre nori si ploaia agata candelabre tramuratoare  pe varful frunzelor. mirosea a iarba buna, mugurii isi strigau veselia de pe o creanga pe alta. el statea intr-un colt al casei, privindu-si ingandurat costumul inchis la culoare. dupa socotelile lui, azi ar fi trebuit ca ea sa treaca din nou pe-acolo si nu stia cum sa faca sa se apropie, fara sa o sperie. era constient ca nu arata prea bine si n-ar fi vrut s-o vada ca se indeparteaza ingrozita, inainte ca el sa apuce macar sa ii vada ochii  de aproape. se temea si ar fi amanat iar si iar… insa timpul care trecea nu era de partea lui. o urmarea deja de foarte multa vreme, de aproape patru saptamani. cum nu mai avea mult de trait, ar fi vrut sa apuce doar sa ii atinga mana si sa o priveasca in ochi. 
  saptamana trecuta a venit intr-o rochie verde si a stat aproape o ora pe banca, a citit ceva cu un titlu care lui i s-a parut amuzant de predestinat. la un moment dat, ea a inchis cartea si a plans. atunci ar fi putut sa se aseze usor alaturi si sa ii faca un semn. a stat insa nemiscat si a urmarit-o cum pleaca, lasand in urma parfum de iasomie si un cercel ca o floare, care-i cazuse din ureche. l-a lasat acolo, sperand ca ea se va intoarce, dar nu a avut noroc; dupa vreo sapte minute un dracusor de fetita l-a luat si a zbughit-o fericita catre mama ei.

  azi insa … o va privi in ochi, cu orice risc. stia ca saptamana viitoare va fi prea tarziu. se simtea deja foarte rau, se ascunsese de toti ai lui, de prea multa vreme nu mai mancase; putea doar sa mai bea apa. intelegea cat de absurda e toata povestea. nu stia cum ajunsese asa, dar stia ca orice bruma de ratiune, din orice univers, i-ar fi spus sa stea deoparte, sa fuga. dar de cand dragostea tine cont de ratiune? 
  i-a recunoscut zgomotul pasilor si mai ales glasul, rasul ei ca o primavara. s-a pregatit, ridicand in brate tot curajul, toata iubirea si un trifoi cu patru foi. 
  inima a inceput sa i se crape usor, pentru ca nu era singura...o tinea de mana un tip inalt, subtire si blond. cu ultima suflare le-a iesit inainte iar ea s-a aplecat, soptind cu glas de soare, de verde si de adevar: 
  -uite, un carabus poarta in brate un trifoi. te pomenesti ca i-l duce iubitei lui?!
  iar el, cu ochii pironiti in ochii ei, a lasat usor trifoiul pe pamant, si-a intins aripile – tot ce avea mai frumos – a zburat pentru ultima data si i s-a asezat pe umar. si ca o minune, ea nu a strigat de spaima ci l-a luat in palma si a suflat usor, ca un sarut peste aer, peste timp, peste rani, peste batranete si peste imposibil.

  si-atunci, zambind, a stiut sigur ca titlul cartii ei era despre el. head over heels.

Etichete:

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire