sau cum +∞ devine pentru o vreme -∞
in fiecare tristete e de fapt samanta zambetului de maine si lacrimile, asa sarate cum sunt, uda probabil micul muguras al noii fericiri care se lupta sa iasa la suprafata. probabil ca fara tristetea unei despartiri nu te poti bucura de o noua dragoste. probabil ca fara sa bei un pahar cu apa rece intr-un pustiu intunecat, nu te poti bucura de galagia frívola a unei noi cupe de sampanie. doar daca fruntea se sprijina azi pe o fereastra rece si inchisa, maine poate sa gaseasca surpriza unui umar cald, mai bun si mai puternic.
oricat am vrea, nu invatam din greselile altora ci doar din ale noastre. oricat am vrea, nu putem sa protejam pe nimeni de umbre, putem doar sa aprindem o raza de stea, care sa le mai miscoreze puterea. mai putem sa ne amintim ca lumina are forma de unda si tot trece de la plus la minus. mai putem sa observam cum luna care tot asteapta soarele, se bucura de fapt cand trece pe langa ea Jupiter.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu