obrajii ei erau doua hotare nestatornice intre ras si plans.
frigul desena intrebari peste ferestrele gandurilor lui, iar ea nu era acolo, ca sa dezghete lacatele raspunsurilor.
ciresii uimiti nu recunosteau ninsoarea asta, care nu se schimba peste noapte in râsete dulci, rotunjite obraznic de toate iubirile de sub ramuri .
brazii dadeau blând din capete, cunoscându-le dorurile si aparandu-le parcul din suflete.
iubirea se strecura pe langa ei, aidoma unei fetite in rochita rosie cu buline, furisandu-se pe langa bunica adormita in fotoliu, ca sa fure încă o lingurita cu șerbet de vișine.
nu puteau s-o prinda - i-ar fi agatat rochia. nu puteau s-o strige - ar fi speriat-o.
puteau doar s-o astepte, sa vina inapoi odată cu vara, sa se joace din nou de-a "v-ați ascuns".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu