am vazut un copilas care plangea - cazuse si se julise putin. si mi-am amintit cum imi ingrijea bunicul nesfarsitele bube din genunchi, caci copilaria mea a fost pe o strada cu pietre aspre care se razbunau pe genunchii fetitelor grabite.
putin rivanol galben -ăsta era prienos, nu ustura, nu mirosea. era bland si limpede, galben ca o raza de soare inchisa in sticle mici. parca glumea ingaduitor , doar ca sa vindece ranile copiilor mici.
mai rau era spirtul medicinal, cel albastru si aspru, usturator si morocanos. el certa, mormaia si intepa ...tot ca sa vindece ranile copiilor mici.
apoi sosea sulfamida - pudra minune care se aseza incet, ca un fulg de nea in mijloc de iulie. ustura putin, atingerea ii era atat de moale si lucea ca praful de stele coborat nestiut, doar ca sa vindece ranile copiilor mici.
unul dintre neajunsurile vietii de adult este si acesta : ranile nu mai sunt in genunchi iar rivanolul si sulfamida nu se mai gasesc la farmacii. iar bunicii vindeca ranile dintr-o poza veche, tamponand cu amintiri sufletele de copil de sub ambalajul adult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu