E.T. girl

BLOG DE EXTRATERESTRU

26 ianuarie 2011

cum am invatat ca adultii trebuie sa ii (mai) creada (si) pe copiii lor (macar din cand in cand)

intr-o dimineata frumoasa, cu zapada care sa ii poarte noroc, copilul se duce la olimpiada de limba romana. iese incantat, a fost usor, a scris o compunere frumoasa, sigur ca ia punctaj bun pentru a merge in faza urmatoare. seara ne trazneste vestea ca nu s-a calificat, a luat o nota mica, mult mai mica decat ceea ce estimase el.
prima mea reactie - rusine mie - ai gresit si nu iti dai seama, nu stii sa iti evaluezi munca...discurs de parinte cu ochelari de cal. copilul nedumerit pune ochii in pamant dar sufletul nu-l lasa... si isi sustine punctul de vedere. nu a gresit chiar ATAT de mult. reluam pe cat posibil subiectele, desi e greu sa judeci o compunere despre luna ... parea sa aiba dreptate.
a doua mea reactie - fac contestatie. ce-o fi o fi. el s-a mobilizat cat a putut, e randul meu. pentru prima data in viata mea am contestat ceva in scris, oficial! mi-a fost un pic rusine, dar am zis ca merita sa incerc, desi tot nu credeam prea mult ca o sa iasa ceva bun.

ei bine, copilul a avut dreptate. a mai primit inca 12 puncte si cuvantul"admis" langa numele lui. si NU, nu toate contestatiile facute de restul parintilor s-au rezolvat.
asa ca pret de 2 secunde, m-am simtit mandra de mine, cumva ca cea mai buna si mai norocoasa mama din lume. pentru ca am avut curajul sa-l cred doar pe el impotriva tuturor si sa merg sa-i apar drepturile, asa cum poate ar trebui sa o facem mai des, pentru copiii nostri.

acum sigur ca o olimpiada asta nu e un capat de tara, nu era oricum o tragedie daca nu mergea mai departe, el ar fi fost trist pentru ca ar fi fost nedrept. si copiii nu merita asta.

Etichete: , ,

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire