salt prin secunde

ochii mei au infrunzit odata cu padurile, buzele au dus povara cireselor.
sufletul meu a alergat descult batand la porti spiralate, de castel de nisip.
am umblat in rochii fierbinti tivite cu maci,
am baut din raurile cerurilor,
am dormit pe poteci pazite de lei investmantati in argintul lunii.

am calatorit prin anotimpuri ca sa gasesc o gutuie si s-o las in poarta la tine.

scoala trezeste toamna sau invers?

doua castane, patru seminte de mar, un mar si o gutuie, cam asta e in caietul de matematica al toamnei.
ei nu prea i-au placut stiintele exacte, prefera poeziile de arama, picturile licarind a burnita si a vant.
toamna e o scolarita capricioasa, stramba din nas din te-miri-ce, desi ii e cam frig la degete nu-si pune manusi pentru ca isi mai face din cand in cand semne cu soarele, de care e indragostita in secret.

Si totusi, ce este o ruda ?

Fetita , cam de vreo 4 ani, jumatate printesa, jumatate baietoi, probabil punand intrebari si in somn.

Acum incerca sa-si tina nerabdarea inchisa in buzunare, asteptand cuminte autobuzul. Bunica, destul de  tanara si de modern imbracata, face semn unei alte doamne. Incepe dialogul acela  « vaai, de cand nu ne-am mai vazut  , ce nepotica draguta ai …, ce mai stii de marioara … »   si tot asa. Fetita, cu ochii mariti de curiozitate,  nu intelege discutiile, dar politicoasa, nu se baga intre cele doua doamne.  « Intrusa » are noroc  si troleibuzul ei vine primul. Asa ca bunica si nepoata raman pe bancuta. Si spectacolul incepe !!

 cine era doamna ?

o verisoara de-a mea

ce e aia verisoara ?

o ruda  de-a mea, pe care nu am mai vazut-o de cativa ani.

ce e aia ruda ?

…

Pauza

…

Ce e aia ruda ???!!

E cineva care este mai importanta pentru noi, cu care suntem mai buni prieteni decat cu alti oameni.

… nu e multumita si recunoaste.

n-am inteles.  adica cum e mai importanta ?

este parte din familie, adica are acelasi sange in ea ca si noi.

in acel moment fetita se scoala de pe bancuta ingrozita. Se uita la mainile ei si la picioarele incaltate in pantofii de lac rosu.

unde am eu sange ?? si doamna aia nu avea sange !

A venit troleibuzul, salvand poate – sau poate nu – o bunica de la o explicatie extrem de grea.

Si totusi, ce este o ruda ?

furnici

Cand de prea multe tristesti inima se face tandari, sa chemam furnicile obisnuite sa care greutati mari, sa duca departe cioburile. Furnicile se cheama cu miere sau in lipsa, cu poezii scrise de albine in timp ce asteapta sa se deschida florile de nu-ma-uita.

Dupa tabara

A fost ca-n ziua in care l-am adus prima data acasa.

Ca atunci avea 52 cm si acum peste 170 cm e un amanunt neimportant.

Ca atunci il duceam eu in brate si acum m-a imbratisat el si vad ca ii ajung numai pana la umar, nu conteaza.

Ca acum i-am pregatit cheese cake si am baut impreuna un « welcome - cocktail » si atunci ma straduiam sa-l fac sa inghita 3 lingurite cu lapte e doar un alt fel de-a privi masa de seara.

Ca acum a adormit tot cu mine de mana si eu m-am trezit sa vad cum doarme din 3 in 3 ore, e tot ca atunci, e un cadou pe care l-am primit fara sa stiu cum o sa pot multumi vreodata pentru atata fericire.

Orasul de la 7,20

Racoare - deci plec pe jos la birou. 
Skechers in picioare, ceva muzica in buzunar ( “starship – nothing’s gonna stop us now” in bucla ) , 
o cafea “to go” ( suprinzator de buna, pentru cat de pretentioasa sunt eu la cafele ), gata expeditia.

Am descoperit un Bucuresti nou la 7,20.

Un oras al biciclistilor. Fete dragute, in fuste, pe biciclete colorate, domni cu cravata pe biciclete serioase, pensionari pe biciclete cu cosul plin cu caise, zmeura si ziare.

Un oras al copiilor de mana cu bunicii, carand galetuse, masinute, papusi sau mingiute catre parc, ciripind mai tare decat vrabiile.

Un oras in care soarele zambeste si mangaie delicat fruntile cladirilor si incurajeaza pescarusii sa zboare.

Un oras in care babute simpatice iti ies in cale cu levantica sau zmeura si semafoarele iti fac cu ochiul verde « hai, treci repede ».

Un oras care zambeste, pe care-l uitasem dar ma bucur ca l-am regasit.

P.S. si poate orasul mi-a zambit stiind ca pe seara o sa aflu cea mai frumoasa veste, ca pustiul meu e un  adevarat invingator  , stapan pentru 4 ani pe un scaun din liceul dorit.

Dincolo de usa

 

De cele mai multe ori am fost pe partea usii marcata cu "inauntru". Acum am fost dincolo de usa.

Primul examen adevarat, trait de cealalta parte a usii.

Am stat asteptand cu inima la gaura cheii si cu sufletul ratacind pe la colturi de geam, incercand sa prinda o veste. Am fost mama, de dincolo de usa.

 

Camera de spital, dincolo de usa.

Am stat asteptand cu inima calcata de copitele ingrijorarii, incercand in zadar sa preiau durerea acului si agitatia febrei. Am fost mama, de dincolo de usa.

 

Dincolo de usile pe sub care numai umbra se poate strecura, mi s-a parut pentru o secunda ca-mi pierd camasa de zale si praful magic. Apoi mi-am dat seama ca odata ce le ai, armele astea raman ale tale pentru totdeauna, trebuie doar sa-ti stergi lacrimile care te impiedica sa le vezi si sa le folosesti.

15 ani

Copiii mici se lipesc cu tot cu acadele de fustele mamei si de servieta tatălui.

Părinții copiilor mici nu mai stiu cum sa se ascunda din cand in cand, sa fuga cu tinerețea in buzunare, departe de suzete, lapte praf si jucarii zornăitoare.

Copiii mici inventeaza  monstri pe sub pat ca sa o opreasca pe mama sa iasa pe usa, sa-l mai tina pe tata câteva minute de mana.

Părinții copiilor mici inventeaza șefi severi si intalniri grele ca sa ii pacaleasca un pic pe piticii prea insistenti.

Copiii mici raman si parintii pleaca, intorcandu-se totusi repede cu șosete mici si jucării multe.

Copii mai mari inventeaza motive ca sa plece singuri la scoala, la film, in vacanta.

Părinții copiilor mai mari descopera ca au nevoie de motive ca sa ii insoteasca la scoala, la film, in vacante. Mândria din « e aproape cat mine de înalt » se joaca déjà cu teama din « …ce repede creste ».

Copii mai mari pleaca si parintii raman, fara sa inteleaga prea bine de sosetele se fac din ce in ce mai mari si jucariile tot mai putine.

Părintii mici ai copiilor foarte mari se lipesc cu tot cu inima de cate o poza si de niste șosete mici, păstrate cu uriasa grija prin sertare.

Copiii foarte mari ai părinților acum mici sunt departe, fara sa inteleaga prea bine dorul si lacrimile ascunse in « au anuntat ploaie azi, nu uita sa iei umbrela ».

Copii foarte mari uita de spaimele lor de cand erau foarte mici si gasesc motive sa fuga cu tineretea in buzunare, departe de aspirina, reumatism si dorurile licărind in ochii rușinați si înțelegători ai mamei.

Părinții mici ai copiilor mari rămân agățați de peretii casei, in rama pictata de fetita intr-un îndepărtat «  8 martie » sau  zboara desenați pe aripile zmeului înălțat de băiețel, intr-o veche excursie la munte.

Suntem pentru totdeauna si părinți si copii  si tot ce facem este sa ne agățăm de dragoste, sperând sa nu uitam si sa nu ne uite.

draga domnule inventator

mereu am crezut in masina timpului.
cred ca cineva, undeva o inventeaza chiar acum si mai cred ca eu o sa stau la coada printre primii ca sa imi cumpar bilet. 
o vad asa ca pe un tramvai din copilaria mea.
un  tramvai cu scaune rosii si foarte mari - copiilor li se par mereu unele lucruri prea mari si altele mult prea mici, fara sa fie de aceeasi parere cu adulti in aceasta privinta.
vara tramvaiul circula fara geamurile laterale, asa ca era de fapt o caruta mare si moderna. Ma asezam pe scaunul din fata, imi puneam cotul usor pe pervazul geamului si simteam cum sufla vantul flori de cires peste zambetul meu mandru - uite ce fetita mare sunt eu! ajungeam intr-o piata mica, mergeam acolo cu bunicul care era pasionat de pesti, pasari si flori. colindam printre colivii cu papagali, sticleti si canari, printe acvarii uriase cu gupy, zebre si carasi. veneam acasa cu mancare pentru scatiul meu  si cu cate o floare noua pe care o rasadeam in gradina. 

cam asa ma gandesc ca o sa fie si atunci. o sa calatoresc intr-un fel de tramvai si o sa tot cobor cate putin in toate statiile. tot ce-mi doresc este ca atunci cand ma voi intalni cu "aia mica" sau cu "a batrana" sa nu-mi fie rusine. de ce-am facut, de ce-o sa fac. de pozele pe care o sa le arat si de cele pe care le pregatesc sa fie facute. de visele care "n-au fost"si de intamplarile care s-au infipt in drumul meu fara sa vreau. 

ca o sa fie bine, stiu precis. o singura grija mai am. 
astept sa vad biletele, tare-s curioasa cum o sa arate. sper ca inventatorul ala sa fie destul de artist si sa inventeze ceva dragut, nu vreun CIP minuscul insinuat dureros sub incheietura mainii. 
 hai serios , draga domnule, fii dragut si gaseste ceva frumos!!

Am intrat in viata ta tinandu-mi sufletul in brate,precum isi tin fetitele, in prima zi de gradinita, ursuletul preferat.

Am intrat cu pasi mici si cu inima la vedere, n-am cerut nimic dar am sperat la luna de pe cer.

Am pasit peste podurile asternute de tine cu pantofii mei de iarba, ca sa rasar flori si roua.

Asteapta-ma zi de zi la capatul unui nou pod, cu marea jucand in ochi, caci numai asa pot sa merg inainte si sa respir.