Orasul de la 7,20

Racoare - deci plec pe jos la birou. 
Skechers in picioare, ceva muzica in buzunar ( “starship – nothing’s gonna stop us now” in bucla ) , 
o cafea “to go” ( suprinzator de buna, pentru cat de pretentioasa sunt eu la cafele ), gata expeditia.

Am descoperit un Bucuresti nou la 7,20.

Un oras al biciclistilor. Fete dragute, in fuste, pe biciclete colorate, domni cu cravata pe biciclete serioase, pensionari pe biciclete cu cosul plin cu caise, zmeura si ziare.

Un oras al copiilor de mana cu bunicii, carand galetuse, masinute, papusi sau mingiute catre parc, ciripind mai tare decat vrabiile.

Un oras in care soarele zambeste si mangaie delicat fruntile cladirilor si incurajeaza pescarusii sa zboare.

Un oras in care babute simpatice iti ies in cale cu levantica sau zmeura si semafoarele iti fac cu ochiul verde « hai, treci repede ».

Un oras care zambeste, pe care-l uitasem dar ma bucur ca l-am regasit.

P.S. si poate orasul mi-a zambit stiind ca pe seara o sa aflu cea mai frumoasa veste, ca pustiul meu e un  adevarat invingator  , stapan pentru 4 ani pe un scaun din liceul dorit.