cat traieste o magnolie?

prima data in viata am vazut o magnolie inflorita  undeva pe bd dacia si, pentru ca era in primavara primei mele « indrăgosteli », imaginea ei a ramas cumva legata numai de povesti de dragoste. ieri seara, cand mergeam catre casa am trecut ca de obicei pe langa ea si pe langa o istorie noua-veche. 

intr-un colt de pe str. polona, un pusti subtire si inalt statea nemiscat, cu adevarat incremenit, aproape fara sa clipeasca. doar isi trecea dintr-o palma in alta un fir de trandafir, plin de boboci albi. era atata lumina in florile dar mai ales in ochii lui, atat tremur in neclintirea lui, ca se transformase cu totul intr-un semn de exclamare, crescut  sub magnolia inflorita. 

si apoi brusc a aparut ea, de parca ar fi coborat cu inserarea. mica, blonda si mai nelininista decat toate marile pamantului, mai frumoasa decat orice rasarit de soare. s-au privit o secunda si cat as fi vrut sa le “inchid” undeva privirea si zambetele ! doar ca sa le trimit inapoi cadou, peste vreo douăzeci de ani. si asta pentru ca stiu sigur ca niciunul dintre ei nu va mai zambi altcuiva asa cum si-au zambit in seara asta, ca niciodata caisii din obrajii ei nu vor mai inflori atat de frumos sub alte priviri, ca el nu va gasi niciodata un soare mai cald decat cel din ochii ei. sunt atat de tineri incat nu cred ca vor ramane impreuna ( m-ar ucide daca ar vedea asta !) dar conteaza ca acum inimile lor au mai aprins undeva o stea si calea lactee ar trebui sa le multumeasca.

deci, cat traieste o magnolie? probabil ca mai mult decat iubirile care se plimba pe sub ramurile ei, dar sigur mai putin decat stelele pe care le-au aprins aceste iubiri.

numele meu incepe cu A

cand merg pe strada si umbra pasilor tai e cu mine,
cand parola de la computerul, telefonul, visele dar mai ales de la inima mea e chiar numele tau,
amestec aerul, amintirile, atunci, acum, asadar...
si sunt fericita ca amandoi "incepem" cu aceeasi litera.



 recitit azi  Isaac Asimov - Numele meu incepe cu S

ploaie in desert

ma intreb de cand nu ai mai ascultat picaturile de ploaie curgand pe obrajii zidurilor, in miez de noapte.
dar stii, sa le asculti cu adevarat, sa le auzi povestile, micile certuri sau marile vise. cred ca fiecare picatura a visat sa ajunga la radacina unui urias brad nemuritor, pe care sa-l hraneasca si sa-l ajute. sau macar la radacina primului ghiocel de martie.

ma intreb de cand nu ai mai mers pe strazi pustii, pasind sub siroaie lungi de apa, fara teama de frig, doar cu inima ca o umbrela uriasa peste tine si peste dragostea ta.


cand ploua ca intr-un sfarsit de lume  asa ca azi,  ma gandesc la tine ca la un curcubeu desprins din mine, cu palmele sprijinite pe cei doi umeri ai infinitului.

ATV cu gripa si ghimbir cu febra

draga bunicule,

azi ar fi ziua ta si desigur azi imi e dor de tine mai mult decat alte dati. pentru ca ma doare gatul foarte tare si pentru ca imi e tare greu sa am gripa si as vrea sa fiu mica si tu sa ai grija de mine cu faringosept, albastru de metil, gargara cu sare, ceai de tei si povestea cu "cele douasprezece fete de imparat si palatul fermecat". sau alta poveste, cum vrei.  sau sa iti povestesc eu cum am racit ??

am fost la predeal la un workshop ... hmmm da stiu, sa ii spunem mai bine sedinta prelungita cu  analize pe anul trecut si planuri pe anul asta?? am stat o gramada de oameni de dimineata pana seara intr-o camera de conferinte si am schimbat  din plin microbii intre noi. cu vreo 2 ore intarziere fata de program,  am plecat intr-o expeditie pe ATV-uri.  in padure pe langa cabana susai, zapada cu gheata si noroi mult, zgomot si frig. acum ce e drept ca prima jumatate de ora a fost dragut. m-am simtit asa ca in tinerete cand am batut ceva drumuri pe o motocicleta cu baiatul ala blond, il stii tu ... pe urma, ca si atunci , am inceput sa ma plictisesc. cum era deja noapte cand am pornit, pur si simplu inotam intr-un intuneric ce absorbea orice fir de lumina, un intuneric gros ca de" bing - bang" , o supa primordiala in care ne zbateam cu totii ca sa nu ne pravalim in prapastie, sa nu ne impotmolim in noroiul inghetat...pana cand ATV-ul meu s-a defectat si am fost preluata de un barbat pe care nici acum nu stiu cum il cheama si care m-a carat vreme de o ora alaturi de restul colegilor. toti alcatuiam o uriasa omida neagra, cu multi ochi aprinsi , taind intunericul si potecile  ...si ca sa nu ma apuce disperarea de tot am hotarat ca sunt zana zorilor furata de un zmeu rau si am tot asteptat sa vina fat-frumos sa ma salveze.
nu m-a salvat nimeni, zmeul m-a dus pana la cabana unde m-a depozitat inghetata, speriata si plina de noroi, alaturi de alte domnite, langa un foc de tabara. care nu ne-a prea folosit , a doua zi deja eram cu totii amortiti si raciti.

acum beau ceai de ghimbir, sunt un pic ametita de pastile si de siropuri de tuse, abia respir , imi e teama sa adorm ca sa nu visez urat si imi e dor de vara, de mare, de parcuri, de fustele mele scurte si colorate, de inghetata de cacao, pepsi, dans si de  ... "I just can't stop loving you". se vede ca am febra.

surpriza de azi

Sufletul meu trece azi printre zapezi asa cum treceam odinioara cu tine de mana, printre ciresii infloriti. Inima mea danseaza azi, asa cum dansam odinioara cu tine, cu aerul dintre noi incalzit de  inimile noastre, niciodata prea aproape.


Azi luna si soarele stau in acelasi timp pe cer  in miezul zilei , micsorand distantele si marind iubirile.

o veste buna

uimitor cum un vis il cheama pe celalalt, cum un dor il rascoleste pe altul. ce soare le creste din samburii tot mai rari ai iubirii, ce curcubee le coloreaza ? cum le duc apoi razele lunii fix pe perna potrivita ? ce busola si ce ceasuri  au totusi visele astea, de stiu unde si cand sa ajunga ??

vestea buna este ca nici nu conteaza ca noi ne ratacim unii de altii, atat timp cat visele noastre inca mai stiu sa se gaseasca unele pe altele. si pot chiar sa se tina de mana pentru o secunda.

felinarele de pe bd. dacia

iarna mi se amesteca cel mai des in ganduri trecutul. de parca frigul trezeste imagini vechi, melodii care tac ani de zile, doar pentru ca sa ciocaneasca mai apoi la o ureche inghetata, cerând adapost, un zambet, o amintire in loc de ceai cu scortisoara.

azi mi-e dor de anii in care pe 12 decembrie nu aveam decat grija notei la teza de la romana.
mi-e dor de un 12 decembrie in care nu ma gandeam mai departe de petrecerea de revelion plus lungimea cerceilor, neaparat  invers proportionala cu lungimea fustei cu care as fi trecut intr-un nou an.
simt cum bulevardul dacia pastreaza inca urmele gandurilor mele, magnolia de langa institutul francez nu a imbatranit si ne salutam aproape seara de seara. felinarele vechi, cu lumina roz, vad viata in roz deci ma mai intreaba si azi facandu-mi cu ochiul, ca odinioara, de ce zambesc asa de parca as fi indragostita.

fara timbre

o parte din gandurile ei  plecau toamna precum pasarile calatoare, chemate de cantece vechi, de amintiri asezate cuminti pe o banca din parc.
o parte din gandurile ei plecau in calatorie si n-aveau nevoie de adresa, de timbre sau de postasi.
isi luminau singure drumul cu faruri ciudate, avand filamentul subtire mereu aprins si cald caci ea descoperise odinioara singurul perpetuum mobile posibil, acela alimentat cu dragoste.

Nuca

Peste case vibrează cerul, cu pleoapele lui lăsate, acoperite de brumă.
Bruma rece şi frumoasă, înțeapă coaja tare a nucilor.
Nucile amare și tari ascund în ele cate o poveste de dragoste rotunda și nesfârșită.

  Ți-am lăsat ieri seară, la poartă, o nucă.

sufletul meu singur

sufletul meu singur stie cat te-am cautat sub stele, sub pietre, sub soare si printre nori.

sufletul meu singur stie ca m-am mutat intr-un sat fara poștași, ca sa nu-mi mai fie teama ca vine sau ca nu vine o Scrisoare.
sufletul meu singur a ingrijit trandafirii asfințiturilor, cand eu nu aveam curaj sa deschid palmele sarate de lacrimi, ca sa nu-mi pierd amintirile.
sufletul meu singur s-a facut semn de carte, s-a  strecurat intre frunzele toamnei, asteptand sa-l trezesti.