n-as fi vrut sa fiu o frunza maturata de vantul privirilor tale.

n-ar fi trebuit sa fiu o asimptota a mainii tale,

si nici un catalizator al gandurilor tale.

neputand sa fiu inceputul romanului,

ar fi trebuit sa fiu doar sfarsitul unei curbe imposibile, 

precum infinitul.

merg prin ploaie si prin oras,
dorind ca vantul si drumul sa nu se termine.
tunetul despica aerul
si face transplant de ganduri
intre nori si inima mea.

2.4.6

una din serile pentru care merita sa traiesti e cam ca seara asta, in care stau in bucatarie cu copilul meu, ii gatesc paste si discut pe coltul mesei despre despre cine a fost mai mare: nichita sau eminescu.

calatorii de vara

de maine incep 6 saptamani de aventuri. si vad tot ce va urma mai mult ca pe o calatorie initiatica, decat ca pe un lung sir de examene.

e prima data cand nu as vrea sa ii iau de pe umeri povara. n-as vrea sa dau examenele in locul lui, pentru ca el e mult mai bun decat mine, evident !!

n-as vrea sa fiu nici celebra musca soptindu-i ceva la ureche, ca nu are nevoie de asta. as vrea insa sa fiu raza de soare care sa poposeasca pe foaia lui de hartie, sa lumineze cu blandete randurile peste care va trece stiloul lui, punand raspunsurile corecte acolo unde trebuie. asta e calatoria lui, la capatul careia va fi student, un pic mai barbat si mai mandru de ceea ce a facut singur, cu puterile lui.

acum imi dau seama cat de bine se aliniaza lucrurile in vietile oamenilor, nici mai devreme nici mai tarziu. putine lucruri ar putea sa fie mai frumoase decat momentele in care o sa trecem amandoi peste doua sesiuni umar la umar, asa cum am incheiat in primavara o stafeta prin bucuresti. doar capul familiei va avea de rezolvat o problema – va trebui sa care cu masina doi studenti, fiecare la examenele lui !  

despre flori, copii si dragoste

O floare intr-o poiana e o floare libera. E o samanta care infrunta lumea asa cum poate ea. Cum a invatat de la  florile mai batrane, de la vant si de la frunze. Dupa cum are noroc sa o mangaie soarele si ploaia. E singura si trebuie sa supravietuiasca. Uneori poate, alteori nu.

O floare intr-un ghiveci e o prizoniera. Intr-o cusca de lux sau intr-una mai simpla, departe de aerul liber, de curcubee si de vant. E dependenta de o sticla cu apa si ceva prafuri straine, de stapanul care binevoieste sa i le presare uneori peste radacinile triste. Nu e vina ei daca nu creste suficient de repede, daca petalele nu i se coloreaza suficient de frumos. Nu are nimeni dreptul sa ii reproseze nimic. Caci e dependenta de altii. De oameni. De bunavointa, grija, memoria si dragostea unor fiinte insensibile, inconstiente, uituce si egoiste.

Nu e vina copiilor daca nu cresc frumos. 

E vina parintilor si a profesorilor. Ei au sticlele cu apa pe raft, soarele in ochi si praful de stele in palme. Ei pot sa le aseze pe crestetul florilor lor. Sau nu. 

lucruri simple

Imi amortesc gandurile cu fosnetul ploii.

Rascolesc strazile cautand pasi noi dar si vechi.

Imi hranesc palmele goale cu raze de luna,

Imi oblojesc ranile cu parfum de liliac.

In cani torn intrebari si pun zahar in loc de raspunsuri.

Rasfoiesc anii, zambind printre riduri,
Caci toata colectia mea despre fericire

Incepe si se termina cu tine.

"intotdeauna" din "niciodata"

- asta nu se poate.

- cine decide ce se poate si ce nu se poate?

- .....

- exista "intotdeauna" in "niciodata", asa cum inceputul curcubeelor pleaca din sfarsitul tunetelor.

niciodata calatori in timp si totusi totdeauna cu o amintire despre viitor.

niciodata cu luna in palme si totusi totdeauna cu stele in ochi.

niciodata impreuna si totusi totdeauna indragostiti.

vanatoare

lupii gandurilor imi haituiesc inima, ca pe-un iepure sur.
flamanzi, patrund pe teritorii interzise si coltii lor diformi insangereaza umbrele silentioase ale unei sperante cu degete de azur.

din spatele norilor, ca din spatele zabrelelor, soarele captiv isi faureste unelte noi spre evadare. ploaia scrie pe geamuri semne de intrebare, semne de exclamare, puncte de suspensie si puncte de plecare.

imi pun singuratatea in palmele tale, cum imi puneam odinioara obrazul si dragostea.

jumatate iarna, jumatate primavara

  in noaptea echinoctiului, ca un fel de ramas bun infrigurat, florile de primavara si florile de nea isi apropie obrajii intr-un sarut uimitor si aproape interzis.

  ciresi ninsi pe cerul noptii, spuma de lapte fierbinte intr-o ceasca de cafea.

  in fata geamurilor, adultii se uita cu un fel de mirare nervoasa, neintelegand ca natura isi face singura legile.

  cununi de gheata pe capetele narciselor.

  copiii singuri, cu intelepciunea lor senina, zambesc glumind “poate se inchid scolile, poate vine mos Craciun ...”.  

din cand in gand

Martie e o luna speciala. Martie mi-a adus de cateva ori raspantii noi si drumuri intr-a cincea dimensiune, pavate cu un aliaj din teama, fiori si curaj. Martie si cerul sau de dimineata devreme, trandafiriu si rece, serbet dulce tremurand ca buzele domnisoarelor prea tarziu sarutate. Martie clocoteste de amintiri, danseaza, canta, copilareste - si bine face!


 si cand tac si cand vorbesc,

si cand alerg si cand lenevesc,

si cand pierd nopti citind si cand gatesc,

si cand sunt curajoasa si cand sunt speriata,

si cand sunt blonda si cand voi fi grizonata


cand e martie ... inventeaza-ma,

cauta-ma, gaseste-ma,

nu ma pierde si iubeste-ma.

cand si cand.