ramas bun

atata vreme m-am intrebat de ce nu plang mai mult. de ce mananc si de ce vorbesc. de ce incalc si cele mai elementare reguli de normalitate si de justitie, pana la urma. fiecare zi care trece ma face sa simt cum gresesc, iar si iar. ma simt din ce in ce mai putin ca un om si din ce in ce mai mult ca un infractor mutilat, care are ceva ce nu e al lui, dar nu stie cum si cui sa-l inapoieze.

acum stiu.

acum, cand in sfarsit plang. cand stau intinsa pe covor si vad tavanul si lustra pe care am cumparat-o cand ne-am mutat in casa asta.  acum, cand gandul construieste fiecare miscare pe care corpul ar avea-o de indeplinit. acum, cand simt unde s-ar duce picioarele mele si ce-ar face mainile mele.
e atat de usor.... am cumparat atatea bilete de drum, de una singura. ce-ar mai fi inca unul? am alergat destul. poate e vremea sa ma opresc. atat de usor. atat de scurt si simplu. si durerea din inima si din plamani si din cap si din genunchi n-ar mai fi. dar unde s-ar duce, ma intreb deodata. si ma inspaimant, cand inteleg.

acum stiu ca mana ta, dupa care tanjesc de atat timp, ma opreste. mana ta ma tine aici. mana ta opreste si lacrimile. mana ta imi leaga sireturile pantofilor de alergare. mana ta, aproape cu violenta si duritate, fara mila si fara drept de negociere, ma obliga sa raman.

eu sunt cu totul  un fel de invelis de plumb in jurul durerii. o simt in mine, abur gri stralucitor, fascinant in felul sau. mai periculos decat orice izotop radioactiv. mai letal decat cianura.
sunt inchisoarea durerii si printre noi, nimeni n-are putere s-o opreasca, in afara mea. nu stiu cand si cum am ajuns asa. dar daca eu renunt, toata suferinta dinauntrul meu o sa ramana libera, sa-si napusteasca ghearele si coltii peste ei. peste cei care se uita la mine, asteptand sa fiu aici. asteptand sa ma vada in picioare, zambind. intr-un fel idiot si penibil, patetic si nedrept, caderea mea ar fi caderea lor. si nu pot sa las asta sa se intample.

mi-e greu. mi-e greu sa raman, dar si sa plec.
mi-e frica sa raman, dar si sa plec.
ma mint ca sa raman, dorindu-mi sa plec.

o sa raman. o sa raman.
o sa raman atat timp cat o sa ai nevoie de mine, sa fiu aici.
dar in interior imi clocoteste o centrala nucleara, sa nu uiti asta.

I can wait forever if you say you'll be there too