poti, daca vrei

nu-mi vine sa cred prin ce am trecut.

pornesc increzatoare la drum, sa descopar orasul asta bantuit de fantomele din ada-kaleh. pe strazi nu e nimeni, in curti sunt nunti. trotuare largi. pustii. am incredere in google, totusi, desi ma duce prin niste locuri dubioase, dar o fi stiind el.
intreb o babuta - cam vrajitoare ea, asa - daca pe aici e spre podul lui traian.
zice ca nu. eu ii spun ca am harta pe mobil si asa imi arata.
ea zice ca nu.
eu insist - dar ajung la dunare pe aici? ea inclina din cap cu mila...da, zice. poti, daca vrei.

cobor o straduta ingusta, plina de gunoaie. caini si suspans... trec peste calea ferata, doamne ce bine ca nu ma vede nimeni din cei care ma cunosc, ce bine ca nu trece trenul pe aici - da' de unde, ca vine in fix 2 minute, vai! drumul stramt se preface intr-o poteca de praf fierbinte.  si ies soparlele, lacustele, libelule, albine, gandaci si totul fosneste, se lipeste de mine, soarele ma arde, iarba pana peste genunchi zgarie. toate vietatile astea par ca ma intreaba ironic : ce cauti, ce cauti... nu stiu. raspunsul oficial este: podul lui traian. raspunsul mai profund e altul. si nu-l stiu.

sunt pe un drum parasit, imposibil de parcurs. asta suna cunoscut, e viata mea? strabat cu groaza peste 2km prin tufisuri inalte, doar o poteca intre dunare si linia de tren, si nicio casa, nimic. cam inspaimantator. nu vreau sa ma intorc. inainte nu se vede nimic. cand am crezut ca ajung in port, am dat numai de hartoape si drum inchis. din nou, un sentiment cunoscut. cand cred ca am ajuns undeva, drumul se inchide.

daca as fi putut sa traversez linia ferata, ar fi fost bine, dadeam de un zid cu niste scari. sus, vreo 5 cehi faceau misto de mine, cred. ei erau sus pe sosea, bine mersi. eu in mijlocul balariilor. ne desparteau vreo 30m inaltime si un infinit de greseli si nebunie. am vazut un barbat oarecum normal si cu orice risc am intrebat - cum ies de aici. el imi arata tot inainte si cica e o poteca in dreapta... cred ca era pescar de fapt. o secunda mi-a dat prin cap sa raman cu el. am cautat poteca. ceva mai mic si mai abrupt nu am pomenit. m-a dus intr-o straduta laturalnica, dar cantau cocosii, ceea ce inseamna viata.

am scapat. in putine locuri nu m-as mai duce niciodata. asta e unul.

am gasit podul lui traian.
alte raspunsuri, inca nu.