toamna la pescuit

nalucile pescarilor danseaza prin valurile apei, amestecand soarele dintr-o lume cu scanteierile alteia. barbatii isi misca palmele intr-un fel de ritual tainic, fiecare avand superstiile lui, aruncand nada intr-un anume fel, deschizand cutiile cu carlige intr-o ordine de necontrazis. e liniste. caldura zilei care creste si solzii pestilor ii hipnotizeaza pana si pe cei mai batrani si de la o vreme toti cauta tacuti in tremurul apei o umbra din tineretea lor, o altfel de naluca. o naluca zambind fierbinte, topind gheata copcilor rotunde din decembrie, ametitoare, domoala si aprig-nelinistita in acelasi timp. cu ochii verzi si umezi ademenind, chemand si ascunzandu-se. o naluca salbatica, cersind un stapan.
 iar ei, sperand sa regaseasca salbaticiunea si sa o mai dezmierde cateva secunde inainte de a o elibera in lumea sa fermecata, ei se intorc mereu pe marginile apelor. cautand fara liniste, subjugati fara sa stie de naluca aceea, cu care au dansat candva intr-un vis.