si mamele alearga

azi am alergat prima mea cursa mai serioasa, cu cronometru oficial, clasament si tot ce trebuie. am alergat in padure, alaturi de aproape 1000 oameni. am iesit pe locul 66 din 114 la categoria mea, cu 37 min pentru 5,5Km. dar sufletul meu a castigat locul intai la maraton.

 dimineata, inainte sa plecam de acasa, am vrut sa renunt, sa nu ma mai duc. aveam genunchii plini cu peltea de gutui, tamplele imi zvacneau nebune caci teama si emotie se prefacusera in boabe de cafea care se rostoleau incercand sa ma ameteasca. inima fugea deja cu prea multe batai pe minut. cand am ajuns la start si am vazut cata lume am in jur, inclusiv pe baiatul meu deja cu un cap mai mare decat mine, nu am mai stiut nimic decat ca nu trebuie sa ma fac de ras. am pornit si dupa ce am depasit primul km (intotdeauna imi e greu sa trec peste pragul asta) si am realizat ca in jurul meu e soare, ca alerg, ca mi-e bine si ca o sa fie si mai bine, m-am calmat. alergam din ce in ce mai repede si parca veneau spre mine toata tineretea mea cu toate temerile, gandurile, bucuriile si sperantele. alergam si pentru cateva secunde am plans de fericire. ca am putut cu adevarat sa o fac si pe asta, ca am lasat in urma o parte fricoasa si pesimista din mine. am simtit ca eram pe un urias loc de joaca cu totii si undeva, mai in fata, mai repede si mai inalt, mai curajos decat orice gand, era copilul meu. undeva in spate era barbatul meu, care ne astepta sa ne faca poze. asa ca mi-am inghitit lacrimile, nu puteam sa-mi permit sa imi dereglez respiratia tocmai cand trebuia sa depasesc si eu macar cateva doamne alergatoare, sa nu ajung ultima. ca doar nu de aia am venit, sa plang si sa pierd.

si alergand singura cu gandurile mele, mi-am amintit cum atunci cand l-am adus acasa si vreo cateva luni dupa aceea nu m-am temut decat ca e prea mic si apoi ca nu o sa stiu cum sa ma port cu el, cum sa ma joc cu el. pentru ca eu visasem sa cumpar rochite, papusi si craticioare de jucarie. am invatat alaturi de el sa cumpar pantaloni si pantofi sport, masini si avioane, pistoale si pocnitori de revelion. am invatat despre dinozauri, roboti, transformers si bionicles. am invatat sa fiu mama de baiat si sa fiu parte din viata lui, din jocurile lui, din bucuriile si tristetile lui. si cand din nou ma temeam, de data asta ca e deja mare si ca usor-usor nu o sa mai am cum sa “ma joc”cu el, am descoperit ca intotdeauna se va gasi un joc, un gand, o nebunie frumoasa pe care sa o impart cu el. si m-am bucurat ca atunci demult, m-a ales pe mine ca sa ma invete sa fiu cea mai buna mama din lume. si m-am bucurat ca mai am in fata atatia km de alergat si inca multe lucruri de invatat.