15 septembrie

imi dau seama ca maine e 15 septembrie si imi sare inima. ziua asta care fosneste a frunze de nuc, are gust de peltea de gutui si miros de trandafiri intarziati a insemnat mereu mult pentru mine. e o zi in care se amesteca un sfarsit cu un inceput, tristetea unei despartiri de banca din curte sau din parc cu bucuria regasirii bancii din clasa. ma duc repede la oglinda sa verific, ma uit atent in ochii care se uita si ei la mine…si ma linistesc.

sunt toate acolo, umbre de vant azuriu.
cea mai mica, cu rochia ei lunga, albastra de matase stralucitoare, croita de bunica pentru “zana – vara” la ultima serbare de la gradinita. cealalta, ducand in spate cel mai frumos ghiozdan din lume, rosu cu alb, avand scris subtire cu albastru “sunt in clasa I”. pustoaica "de-a cincea" are coronita si ii face semne bunicului care lacrimeaza de emotie. de alaturi zambeste mandra, deja in sarafanul de liceu, o fata care umbla intr-un buzunar cu stelele si in altul cu trandafirii ascunsi in banca de admiratori semi-secreti. de cele mai multe ori paseste ca si cand ar dansa rock’n roll iar in geanta ei  uriasa, pe langa tezele la mate si la fizica se ascund poeziile lui nichita, cerceii pentru petrecerile de sambata, prima iubire si multe, poate prea multe vise.

sunt toate acolo, imi oglindesc sufletul si imi fac semne cu degetele patate de cerneala dar cu inimile curate si neatinse de ridurile vietii. si pentru ele, pentru visele lor si pentru intalnirile astea de la marginea toamnei, imi ridic fruntea si inima, imi pun banda si ceasul de masurat pulsul si plec sa alerg un km in plus, peste un fel de punte intre cine eram si cine sunt. de la ele stiu ca nu am voie sa ma opresc din alergat, visat, sperat, dansat si cantat, asa ca merg inainte chiar si atunci cand obosesc si abia pot sa mai respir. catre urmatorul 15 septembrie.


P.S. ca sa fie clar, in ultima zi de vacanta orice scolar isi aminteste ca mai avea ceva teme de facut. eu recapitulez cu al meu conjugarea la franceza.