sunt peste tot destule filme despre sfarsitul lumii. nu-mi plac in mod deosebit, dar trebuie sa recunosc pe jumatate in gluma, ca a fost unul dintre motivele pentru care m-am apucat de sport si mai ales de alergat. cand ii vad pe toti oamenii aia cum fug cu diverse chestii amenintatoare in spate, ma simt brusc panicata si geloasa. daca in timp ce-s la piata sau la coafor sau la cofetarie apare din senin vreo godzila, vreun terminator, un decepticon sau predator? in filme pare ca toti oamenii sunt campioni olimpici. orice femeie e capabila sa alerge min 3km cu minim un copil sau catel in brate, pe tocuri, ba mai si sare peste masini sau cadavre. ajunge la avionul sau buncarul salvator fix la timp, patata de funingine, cu o vanataie uneori, machiata inca si ciufulitata atat cat sa fie sexi. si evident pica in bratele barbatului erou. mai ca-mi vine sa cred ca sfarsitul lumii e un prilej grozav ca sa agati un tip aratos si inteligent cu care sa salvezi specia.
incet incet m-am ingrijorat. eu nu-s in stare sa fug nici pana in statia de tramvai. nu ca ar mai merge tramvaiul pe langa godzila dar in fine, ca idee.... daca totusi am nevoie sa ajung repede undeva departe, ce ma fac? si am inceput sa alerg. acum parcurg usor 3km si cu un pic de efort chiar 5km. deci cu asta m-am linistit momentan. dar in timp ce efectuam turele regulamentare, zilele trecute, mi-a venit o alta idee si iar m-am speriat.
daca e o pana de curent, ochii nostri se vor mai vedea? si daca e o pana de memorie, inimile noastre isi vor mai aminti de noi? si daca e o criza de oxigen, de zambete, o criza intre tine si mine? si cel mai serios, daca e o lipsa de logica matematica dar un exces de iubire electrostatica? cu asta cum rezolv???!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu