solutii pentru imposibil

Faptul ca iubesc Luna si spatiul, ca de multa vreme imi doresc sa ajung acolo nu inseamna ca nu imi dau seama ca e aproape imposibil.  E multa  tristete in gandul asta, dar chiar daca sunt indragostita la nebunie de stele, asta nu inseamna ca sunt nebuna. Pot sa inteleg anumite lucruri, sunt inginera pana la urma. Nu te poti lupta cu legile gravitatiei sau cu distanta de la Pamant la Luna. Nu ma voi furisa la NASA ca sa ma sui clandestin in vreo naveta catre Luna. Sigur ca daca cineva mi-ar spune maine sa ma urc intr-o racheta pentru o calatorie one-way catre Marte, primul gand ar fi sa ma duc, cu ochii inchisi. Dar nu am eu norocul sa ma cheme cineva pe mine, cu adevarat.  Si pe urma, poate ca mi-ar fi greu sa las in urma Pamantul, e si el o planeta din galaxie, pana la urma urmelor. Am o pasiune care va ramane  mare, frumoasa, adevarata. Incerc sa o ajut sa traiasca. Sunt mereu atenta la ce se intampla acolo in spatiu. Telefonul meu poate sa aiba oricand pe ecran un screen saver cu Calea Lactee. Pot sa sper –  si cu asta am sanse! – ca o sa apuc ziua in care o sa vina aici o nava extraterestra. Pot  sa ies afara in serile  senine si sa ma bucur ca exista Luna si stelele, ca le pot vedea si ca le pot face cu mana un semn mic. Si e uimitor ca ele imi raspund cu un  licar de departe. O clipire a unei stele chiar imi aduce incredibil de multa lumina si caldura. Faptul ca nu pot sa fiu fizic acolo nu imi scade emotia cu care privesc Luna si cu care imi imaginez un rasarit de soare vazut de pe Luna. In plus, mi-am cumparat un  telescop cu care sa o aduc putin langa mine. O sa imi cumpar si o pereche de cercei cu piatra dintr-un meteorit si asa spatiul intreg o sa-mi fie mai aproape. Si inca mai caut idei !