Ploua anormal de mult pentru luna iunie. Prea mult vant si frig.
In metrou toata lumea e
zgribulita, fetele au cizme de cauciuc iar baietii stau in bocanci.
Umbrelele curg, peste tot e apa, prea multa apa ca sa te poti incalta
altfel. Dupa ce la prima statie coboara multa lume,
apar in marea de incaltari grosolane doi balerini de lac alb! E o
tanara domnisoara care are si o fusta lunga subtire de matase lucioasa,
vernil fistic si o bluza subtire transparenta alba. Dupa cum arata, e
clar ca nu a ajuns pe-acasa de ieri, de cand era
soare. Doi balerini albi de lac printre sute de bocanci si cizme de
cauciuc , ca o lupta speriata a unei dimineti de iunie cu inundatia si
frigul aterizat gresit din noiembrie.
Telefonul
meu incepe sa sune si brusc imi dau seama ca nu am destule
maini….telefon, geanta, umbrela, haina de ploaie… cartela de metrou imi
fuge dintre degete, lumea se uita la mine ciudat pentru
ca noul meu ringtone este intro X-files si am uitat sa-l dau mai incet.
Ma aplec sa iau cartela de metrou, dar imi aluneca si cartela de acces in birou, care e prinsa de un mini-ursulet de plus, ca sa nu o pierd.
Ma aplec din nou, acum la
picioarele unui tip dragut care sta pe scaun si citeste pe un kindle, rupt de
lume. Brusc isi ridica ochii de pe ecran si imi zambeste
dubios de larg. Si nu e de la dosarele X sau de la ursulet. Bluza
mea are 6 nasturi dintre care, de la atata agitatie, mai sunt inchisi doar 2, ultimii de jos. Imi culeg toate cele de pe podea si cobor intr-o viteza de care nu credeam ca sunt in stare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu