o coronita

ploua iar. in calendar este 19 iunie. pe strada si in termometre ar fi cu indulgenta 19 septembrie, ca sa nu zic octombrie.

lumea e ascunsa sub umbrele si foarte multi suntem “cablati” la diferite dispozitive de ascultat muzica. toti aratam intr-un fel funny, cu fire colorate iesind din urechi si ascunzandu-se prin buzunare. ma intreb daca vreun trib din africa ne-ar vedea si apoi ne-ar picta pe peretii vreunei stanci, pe modelul Val Camonica de exemplu, cum am arata? weird wired. de multe ori ma intreb ce asculta fiecare. ma intreb uitandu-ma la ei cati sunt veseli si cati tristi. cati au avut pe cine sa sarute de « la revedere » in dimineata asta , cati au sarutat pe cineva gandindu-se la altcineva, cati au iesit singuri pe usa dar se vor intoarce cu cineva …

si cum intotdeauna trebuie sa existe si o surpriza … vad in fata mea un tatic  tanar tinand dupa umar o pustoaica de maxim 8 ani. ea este roz de sus pana jos : cizme de cauciuc roz cu flori albe, fusta de blugi, haina de ploaie, palarie si umbreluta transparenta, roz cu buline albe. are parul ondulat, blond si lung, prins cu o agrafa-ursulet, tine in maini un mic buchetel de flori de camp si chicoteste vesela. tot soarele e in parul ei si in bratele ei s-a ascuns vara. in bratele tatalui sunt alte buchete de trandafiri si o coronita … din trandafiri mici roz!!!  in acest moment, in bucurestiul asta inundat, rece, nervos si gri, un tata emotionat si zambitor isi duce fetita la scoala, ca sa ia premiul intai.  acum ma bucur ca ploua pentru ca asa lacrimile de pe obrazul meu par picaturi de ploaie, deci pot sa pastrez o aparenta de demnitate cand ii depasesc.