azi am primit deja un martisor :))

draga bunicule,

luni am citit intr-un ziar de sport despre echipa ta, Venus. te-am gasit si pe net.
marti s-a nascut al doilea stranepot al tau,andrei. primul stranepot, george, are 13 ani , o mustata mititca si un suflet mare!nu joaca fotbal ca tine, dar joaca baschet.
azi il aducem pe andrei la el acasa.


maine e ziua ta.

pisicile - doruri isi ascut ghearele pe peretii inimii mele;
joaca de-a amintirile e uneori foarte periculoasa.

intoarce caisele in boboci si marile sub stanci
si mai da-mi o data ziua in care am fost numai zambet

titlul "impus". in rest, imaginatie la 13 ani si ceva.

Lumea de sub stele

Soarele a apus. Stelele se spala obosite cu apa albastra a cerului, furandu-i lumina si lasand perdeaua celesta intunecata. Cu un mic fior, Luna isi face aparitia, dand frau liber noptii reci si infricosatoare. Se mai uita dupa Soare ca sa fie sigura ca e stapana pe cer, si cu un strigat de fericire, trezeste toate jivinele nocturne, astaptand amortite prin culcusuri. De fapt, dorul ei tainic pentru Soare este foarte mare, dar ii e frica sa recunoasca aceste povesti mai vechi. Ochiul ei de cristal vegheaza asupra stelelor nazdravane. Sunt niste neastamparate fara pereche, asteapta un moment de neatentie si “tusti!” o zbughesc, transformandu-se in stele cazatoare.

Coboara in lumea povestilor frumoase, a basmelor si a copilariei. Viata pe cer este uneori plictisitoare si atat de monotona incat stele stau si viseaza la cum e sa traiesti sub bolta cereasca, cum e sa dansezi, sa fii liber ca un bob de mazare singur intr-o pastaie, cum e sa gusti o gluma buna dar si o para imbalsamata cu aroma toamnei, cum e sa traiesti alaturi de bufnitele batrane si intelepte si sa canti un cantec de leagan copacilor cu foi roscate si sa soptesti codrului o vorba dulce. Iar cand stelele cad, isi lasa palariile pe cer, sa sclipeasca toata noapte cat ele sunt plecate. Daca ai noroc sa prinzi una in fapta, e fortata sa iti indeplineasca o dorinta. Stele sunt fiice de vrajitoare si ascund multe puteri sub pelerina lor de staniol. Poleiala argintie pe care o vedem sunt doar firele descusute, pentru ca am uitat sa va zic, dar nu se prea pricep la cusut.

Cand ajung aproape de Pamant, ating usor cu piciorusele lor iarba si se gadila. Alerga printre livezi, prin curtile oamenilor si prin imaginatia copiilor. Intra in toate casele pe gaura cheii si alunga visele rele dar nu uita sa guste si din dulceata proaspat facuta, “doar un mot”. Cateodata, pisicile le mai prind de coada din curiozitate, dar pleaca repede lipsite de interes. Stelele nu pot fi descrise pentru ca nimeni nu le-a putut vedea. Frumusetea lor este de-a dreptul orbitoare.

Noaptea, lumea arata foarte straniu, ca un tablou infundat in cerneala. Din loc in loc vezi o luminita mica, foindu-se pe o frunza de vita, un licurici. Auzi si niste batai plapande de tobe care iti mangaie delicat urechile, greierii! Cu cat dimineata isi intra in putere, o ceata densa si inecatoare se infiripa, ca si cum ai putea sa o tai cu un cutit. Intr-adevar, o lume ciudata pare sa prinda fiinta sub stele... sau, sub palariile stelelor. Dar ele unde sunt acum?! Desigur, colorand visele copiilor, au uitat ca ziua venea. Chiar daca au intarziat, Luna nu si-a dat seama unde au fost, dar a intrat la banuieli cand a vazut o pata de gem pe mantaua uneia. In orice caz, era prea ocupata cu sosirea Soarelui, iar stele au scapat basma curata! Sticlirea scanteierilor din stele paleste incet, dar sufletele lor nelinistite tot suspendate de bolta cereasca raman, etern.

transformari

fluturii alearga pana se transforma in poezii cu aripi.
stelele calatoresc pana se transforma in dorinte cu carlionti.
tu si eu am alergat pana ne-am transformat intr-o autostrada cu sens unic
fara semafoare, fara amenzi si fara accidente.

inimi

in tara licuricilor, inimile sunt cuburi.
asa, ca sa adune prin colturi lumini de flori
si parfumuri de sori.

in tara salciilor, inimile sunt rotunde.
asa, ca sa nu creasca peste ele turturi
si sa invete sa dezghete viori.

in tara mea, inima e inima
asa ca sa te caute, sa-ti cante
sa te deseneze, sa te lumineze.

cum am invatat ca adultii trebuie sa ii (mai) creada (si) pe copiii lor (macar din cand in cand)

intr-o dimineata frumoasa, cu zapada care sa ii poarte noroc, copilul se duce la olimpiada de limba romana. iese incantat, a fost usor, a scris o compunere frumoasa, sigur ca ia punctaj bun pentru a merge in faza urmatoare. seara ne trazneste vestea ca nu s-a calificat, a luat o nota mica, mult mai mica decat ceea ce estimase el.
prima mea reactie - rusine mie - ai gresit si nu iti dai seama, nu stii sa iti evaluezi munca...discurs de parinte cu ochelari de cal. copilul nedumerit pune ochii in pamant dar sufletul nu-l lasa... si isi sustine punctul de vedere. nu a gresit chiar ATAT de mult. reluam pe cat posibil subiectele, desi e greu sa judeci o compunere despre luna ... parea sa aiba dreptate.
a doua mea reactie - fac contestatie. ce-o fi o fi. el s-a mobilizat cat a putut, e randul meu. pentru prima data in viata mea am contestat ceva in scris, oficial! mi-a fost un pic rusine, dar am zis ca merita sa incerc, desi tot nu credeam prea mult ca o sa iasa ceva bun.

ei bine, copilul a avut dreptate. a mai primit inca 12 puncte si cuvantul"admis" langa numele lui. si NU, nu toate contestatiile facute de restul parintilor s-au rezolvat.
asa ca pret de 2 secunde, m-am simtit mandra de mine, cumva ca cea mai buna si mai norocoasa mama din lume. pentru ca am avut curajul sa-l cred doar pe el impotriva tuturor si sa merg sa-i apar drepturile, asa cum poate ar trebui sa o facem mai des, pentru copiii nostri.

acum sigur ca o olimpiada asta nu e un capat de tara, nu era oricum o tragedie daca nu mergea mai departe, el ar fi fost trist pentru ca ar fi fost nedrept. si copiii nu merita asta.

ce faci cand afara e frig si-ti ninge in suflet?

trimiti gandurile triste dupa ghiocei, pe cele vesele le pui sa faca oameni de zapada.
inima ti-o asezi la o cafea cu putin cardamom si astepti sa apara visele cele dragute.
care poarta caciulite tricotate, de obicei verzi. care au pe brat cosulete cu prajituri pentru cafea si serbet de zmeura. si prin buzunare cartile copilariei. cum ar fi aceasta, de care mi-e tare dor...

1001 frati - compunere cu tema data

Decembrie-mi bate la usa. Ma uit rapid pe vizorul invechit si deschid. Un aer rece imi intra in plamani, inecandu-ma. Mi-e frig. Inchid usa, e prea tarziu, iarna s-a instalat comod. Pisica mea care doarme pe calorifer isi ciuleste urechile si se ghemuieste infrigurata. Afara, prin vazduhul semi-obscur se vad vag farurile masinilor. Pluteste un aer trist, totul e static si monoton. Doar ninge, ninge neincetat si persistent. Pamantul e sterp, copacii sunt morti iar niste carduri risipite prin vazduh zboara ametite si derutate. Penajul lor cenusiu nici nu se mai distinge in aglomerarea aceasta.

Singurii care sunt veseli si jucausi sunt cei o mie unu frati de nea, toti fulgii care valseaza si canta fericiti prin paienjenisul alb. Iarna mereu avusese grija de ei. Ii scotea la cumparaturi, si le lua vata alba de zahar, se plimba cu ei prin parc, ii invata sa patineze pe Cismigiul incremenit. Ii invata sa-si impodobeasca hainele cu pulbere inghetata. In general, ei erau flacaii haiosi ai sezonului, cantand, jucand si povestind de dimineata pana seara, cand iarna le facea un patuc prin vreun brad sau poate pe sapca unui om de zapada si ii culca povestindu-le cate o istorisire de-a ei. Ei erau singurii care inlaturau supararile iernii.

Vremelnic imblanzita, ea invata sa fie linistita, calma si fericita. Copacii nu mai vedeau zapada ca pe o pacoste, ci ca pe un palton impresionant, cu care toti se laudau. Acum recoltele erau adapostite de dintii teribilului Crivat, copiii umpleau strazile imbujorati, tot tabloul de iarna lua o intorsatura placuta si totul din cauza fratilor nazdravani. De pe cate un nor, foarte timid, Soarele privea tot spectacolul. Indraznind sa-si arate minunata sa geana de foc, el completa peisajul. E o iarna perfecta!!!