mirrors

cam asta pentru azi, am ascultat intamplator dar cu placere. surprinzator, are o poveste. 

Job description

Job description mama

Mamele au in “job description” asa : sa stea mereu cu mainile atent ridicate in fata, mereu in asteptare. Se pare ca asta e pozitia lor regulamentara. Fie ca asteapta o imbratisare  sau se pregatesc sa dea un impuls  catre “inainte” atunci cand e nevoie, ori sunt gata sa prinda la timp o cadere dupa un pas gresit. Uneori aplauda tacut marile sau micile reusite. Cam intre aceste pozitii penduleaza bratele si inima unei mame. Nu asteapta nimic, dar sunt pregatite pentru orice.

Am fost la atatea serbari in anii astia incat ai zice ca sa il vad inca o data pe o scena nu mai e asa impresionant. Si totusi, acum e la teatrul de comedie si joaca in engleza “As you like it”. Si totusi acum luat primele lui premii de actor. Si imi e atat de drag, cum sta asa subtire si inalt in mijlocul scenei, cu luminile reflectoarelor pe el. Imi e drag cand vad cata emotie are in el si cum se lumineaza cand aude aplauzele de final. Acum cand vad cum ii lucesc ochii, cand simt cum ii bate inima de se aude pana la Luna si inapoi si cand vad ce traieste acolo sus pe scena, aproape ca nu il mai recunosc si ma simt mandra si ingrozita in acelasi timp. Pentru ca imi dau seama ca ceea ce imi doresc pentru el e atat de dureros de simplu incat pare irealizabil. Imi doresc sa fie fericit. Si deocamdata nu stiu in ce fel sa imi asez mainile, inima, gandurile si sufletul incat sa induplec viata sa ii acorde si acest premiu. O sa aflu insa, caci si asta este tot in job description.

      

caluti verzi

    în mai, când cireșele se înroșeau îndrăgostite, gândul ei îl căuta mereu pe al lui. iubirea ei trăia, câmp întins semănat cu flori de nu-ma-uita. cu soarele în brațe, îi intra nevăzută pe sub uși dimineața. nici când clipeau, ochii ei nu pierdeau imaginea ochilor lui - broșă agățată  de reverul primei iubiri. amuțite sub cusătura îndoielii, cuvintele ei, nerostite ziua se transformau în licurici seara și mai apoi în stele pentru el, noaptea. plecate și întoarse din pribegie, gândurile ei alergau călare pe căluți verzi, purtând amintirea palmelor lor, care-și încrucișaseră primăverile și serile de mai.  

coborâți la prima, doamna?

din nou e 7,30 si ma grabesc sa ma urc in acelasi troleibuz 79.

imi canta in urechi tot Liberian Girl, acum chiar din casti, nu doar din amintiri. 

in buzunarele inimii mele e tot dragoste. 

am emotii ca inainte de orice teza, pentru ca azi trebuie sa sustin o prezentare importanta.

port un sarafan negru si o camasa alba.  in oglinda chioscului de ziare vad rapid ceva riduri in plus. telefonul suna si pe ecran vibreaza poza unui tip inalt si subtire, pe care il iubesc pana la soare si inapoi. el are 17 ani si e baiatul meu -  revin cu picioarele pe pamant, azi nu ma duc la mine la liceu, dar am de gasit o carte cu poezii de lucian blaga. 

poate ca sufletul meu mai are inca 17 ani, insa ambalajul lui e deja...un pic retro!

troleibuzul ajunge la piata romana, in castile mele canta acum bryan ferry - slave to love. 

un pusti ma bate pe umar:

-coborâți la prima, doamna?

mi-e tare dor de gândurile tale,
strecurate cu razele de soare pe fereastra, dimineața.
mi-e tare dor de gandurile tale,
agățate de zâmbetul lunii dantelate, seara.

10,000 leucocite

nu e un raft de farmacie, e pe dulapior la mine in camera.

te rog

Suntem pentru o vreme,

tablouri agățate pe fire de vânt.

Suntem pentru o vreme,

Inimi captive într-un singur cuvânt.

Suntem pentru o vreme,

izvoare albastre fugind, tremurând...

Rămâi totdeauna tu,

te rog, fii dimineața mea pe pământ !!

o perna cu memorie

    
Luna mea vine din cand in cand in vizita, se agata de varful unui cos pe cate o casa, mi-aduce o cafea si vrea sa stam de vorba. Rar am curaj sa-mi pun si eu o rochie de argint, sa ma catar  intr-un varf de pom si sa ii povestesc ce-am mai visat si ce-am facut cu visele mele peste zi. De cele mai multe ori rascoleste marile dinauntrul meu si fluxul pe care-l pornestea ea amesteca atatea ganduri, amintiri, viitoruri, taceri si ganduri incuiate, incat mi-e teama sa ii raspund. Ma prefac c-am uitat, ma scuz ca nu dorm bine si ca nu imi amintesc ce visez. Azi mi-a adus un cadou. O perna cu memorie. Ca  sa afle despre mine tot. De-acum o sa stie si ea cat de des te visez. Data viitoare cand o vezi, intreab-o!!  

de data asta mi-a iesit :)

intoarcerea fiului ratacitor, din aventura de la braila.
locul 9 din 45 la olimpiada nationala de engleza.
merita prajitura lui favorita.

vanilie retro, cu dragoste

    In general fac prajituri cu drag si mai ales noaptea, pentru a-mi sterge un pic din oboseala si nervii de peste zi. Niste activitati  vanilate, care nu-ti solicita prea mult creierul , adaugand si ceva muzica … de obicei relaxeaza. Fac asta de foarte multa vreme, nu atat de des pe cat as vrea dar destul de des incat sa am pretentia sa nu gresesc macar lucrurile de baza. Azi a fost altfel… Poate cutremurul de la pranz m-a zapacit atat de tare incat n-am mai fost eu.  Atat m-am invartit cu zaharul vanilat, praful de copt, zmeura, vinul de porto …. Gandurile erau o doar furtuna in mintea mea, asa ca mainile imi tremurau ca batute de crivat.  Tremuram fara sa stiu de ce, in bucatarie cred ca erau 40C.  Am dat pe jos faina, nu am reusit sa  aprind focul la timp, am scapat mai multa vanilie… in fine, cu chiu cu vai am reusit sa pun tava in cuptor. De linistit nici vorba. Si stand asa pe scaun cu o cafea in brate ( OK, e noapte, dar nu conteaza) si privind in cuptor la amestecul colorat, am realizat ca am uitat sa pun praf de copt. Niciodata nu am uitat sa pun praf de copt. Am avut un moment de panica si apoi pentru ca oricum nu mai aveam ce face…  m-am gandit cam cum sunt greselile in viata. Ce fel de erori facem? Prin lipsa sau prin adaos?  Era mai bine sa pun praf de copt de 2 ori decat niciodata? Am pus mai multa vanilie dar asta  nu conteza, pe cand absenta banalului bicarbonat va strica tot … E  mai bine sa spui “te iubesc”de doua ori, de o suta de ori … decat niciodata? 

Happy end partial: nu-s chiar atat de nepriceputa, prajitura a crescut ( habar nu am cum s-a intamplat asta) si nu arata rau deloc. Lumea e fericita de rezultat.  Daca nu ai sti ce s-a intamplat, ai zice ca totul a fost “by the book””.  Eu tot ma gandesc - daca as da timpul inapoi si as face altfel, ar fi mai bine?  O intrebare tampita , doar nu s-a inventat calatoria in timp.  Si chiar daca nu exista declaratii retroactive, exista zambete si cuvinte si cantece si iubiri care nu imbatranesc si sunt acum la fel ca atunci. Si e bine.