#insertar

 - de ce nu ma mai placi, il tot intreba ea.

poate nici nu m-ai placut, nu stiu...de ce nu mai spui nimic. asa de repede iti pierzi rabdarea? vezi, aveam dreptate sa nu te cred...
- tot taci??? chiar nici un pic nu ma mai placi? si unde sunt toate zilele alea, in care ma tot bateai la cap si te tot maimutareai, imi tot faceai semne, ma tot chemai... da' asteptam si eu sa lupti un pic pentru mine, sa fii mai pasional, sa ma furi sau macar...sa-mi faci un semn cumva... eram nerabdatoare sa petrec, sa port culori vii, sa ... nu, nu zic ca tu n-ai fi interesant, asa subtire si inalt, sobru ... da'ce sa fac, eu sunt mai comuna, nu asa intelectuala ca tine...
dar am si eu stralucirea mea...inca o mai am, hai ca stii ca am dreptate. ne-am potrivi pana la urma, ce zici?

- de ce nu ma mai placi, il tot intreba ea. poti sa-mi spui versurile alea, de le tot invarteai. uite, stau cuminte, te ascult si te urmaresc, porneste. hai, sa nu ma razgandesc... tu n-auzi, uite, am decis, sunt numai a ta, poti sa faci ce vrei cu mine... de sus in jos, de dreapta la stanga... hai, inca mai am si eu putina stralucire, nu mai auzi? cum, ce-ai patit, zici ca... te-ai uscat de tot. cum, chiar te-ai uscat?? pai...pai, cum, si eu ce fac? mie cine-mi mai scrie versuri? cand, in mai? abia in mai se rezolva? bine, te-astept, sa stii. uite acolo, in coltul ala cu soare. ma avantajeaza soarele, o sa vezi ce frumoasa o sa par...stralucitoare, imaculata, deh! hai, sa vii cu niste strofe deosebite, nu ma dezamagi. asa frumusete ca mine, merita.

asa-i vorbea o coala de hartie ramasa pe fundul unui setar, vecinului ei, un toc de scris. o simpla foaie visatoare, la picioarele unui toc cu penita de aur si capac metalic, amandoi asteptand redeschiderea magazinului si a cutiilor cu cerneluri.

eroi de varsta a treia, in vremea carantinei.