vreau, imi doresc, visez, mi-ar
placea, am nevoie. aflate in acelasi camp lexical, la prima vedere toate aceste
afirmatii sunt asemanatoare. dar cat de diferite sunt de fapt si cat de grav se
confunda ele in mintea omului.
sunt intr-un impas, la o raspantie de ganduri si sentimente. nu primul si
nici ultimul, dar destul de serios si periculos prin alegerea pe care ma
forteaza sa o fac. in general dorintele mele au fost destul de usor de incadrat
si de gestionat. au fost posibile si imposibile. cele imposibile, de genul
« sa ma duc pe luna », sunt distractive si placute prin nebunia pe
care o contin. pentru cele posibile, oricat de grele, am avut strategii si lupte si le-am castigat.
cele posibile ma fac sa ma dau jos din pat si sa respir inca o zi. problema e
ca toate acestea nu ma mai preocupa. brusc, nu mai sunt dorinte. ma inspaimanta
faptul ca lucruri care pana acum cateva luni ma alimentau instant cu energie,
in acest moment ma lasa complet apatica si indiferenta. n-am mai alergat de
doua saptamani si nici nu ma gandesc sa ies diseara. biletele de avion catre
orasul sufletului meu nu sunt cumparate inca. povestea pe care trebuia sa o
public, e nescrisa. crema lunii august e nefacuta. cursul la care abia
asteptam sa ma inscriu incepe in cateva saptamani si nici nu ma intereseaza ca
nu mai sunt locuri. mai aveam vreo doua proiecte pentru toamna, pe
care le-am gandit cu atat de multa nerabdare in iarna - pur si simplu
le-am sters din orice calendar, din computer si din inima. m-am ingrozit cand
mi-am dat seama ca daca acum m-ar chema cineva sa citesc o carte unui copil, as
refuza. au ramas lucrurile executate din inertie, din obligatie morala si
sociala. dar asta nu sunt eu, nu stiu cum de am permis sa se intample schimbarea. acum e un singur lucru care probabil
m-ar invia un pic. acum este un nou « mi-as dori » pe
care ar trebui sa-l includ in categoria « imposibil » si sa scap. am
incercat si mi-a produs atata nefericire
incat a trebuit sa-l aduc inapoi, sa-l mai las un pic « pending ». ma
enerveaza situatiile absurde. m-am
invatat sa obtin ce vreau si m-am educat sa nu mai vreau ce nu pot sa obtin. si
totusi, de-o vreme, zi de zi, nu ma pot gandi decat la un infiorator « ce-ar
fi daca ». doar o bruma de logica repeta ca o moara stricata, ca nu ar fi
OK. as vrea sa ma fac bine. as vrea sa nu mai vreau nimic. as putea sa obtin cumva asta – sa pun incet, incet
otrava la radacina oricarei dorinte, oricarei sperante. stiu
ca ar insemna sa ma transform intr-un robot care doar s-ar misca in lumea
asta, raspunzand corect si la timp unor solicitari. un fel de AI, un fel de
alexa, siri sau cortana. as putea face acest schimb. as putea da nesiguranta
unor bucurii bogate, scurte dar vii pe certitudinea unei indiferente reci,
linistite si fara viata.
sunt intr-un impas. si cu toata parerea de rau si cu tot dorul de soare, ma
tem ca trebuie sa aleg linistea. soarele poate sa apuna la fel de frumos si daca eu
nu sunt la marginea unei ape, emotionandu-ma la vederea lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu