ma simt de parca am pierdut o lupta pe care nici n-am apucat s-o incep si sufletul mi-e atat de cazut, lovit si de umilit, incat si pietricelele care-mi sfarteca genunchii par munti. cred ca si cel mai prost soldat stie de ce-a fost invins. eu n-am nici macar asta. ce-ar fi trebuit sa fac si n-am facut? ce am facut si nu trebuia sa fac? disperarea imi sufoca plamanii.
si atunci ma rog. dar nu pentru a avea puterea sa mai traiesc inca o zi fara tine. ma rog sa am rabdare sa mai traiesc inca o zi, sperand ca asta ma va duce cumva, mai aproape de tine.