maybe the best worst day

este putin dupa ora 7. sunt tot la pamant. inca ma gandesc cu furie, rusine si tristete la tot ce-a fost alaltaieri si ieri, la cat de prost se insira uneori lucrurile, la cate dezamagiri pot lovi un om in 10 minute si de cate ori trebuie sa se ridice de jos un suflet, care nici nu e asa de pretentios... am obosit sa gresesc. as vrea sa nu mai vreau nimic. trag de mine catre baie. gura imi e albastra de la atata decasept bleu pe care l-am tot plimbat pe sub limba. inca ma doare capul. imi lipseste cafeaua, de doua zile nu am baut dar azi gata, recuperez. il scol si pe fi-miu, care are tot atata entuziasm ca si mine. urmeaza o zi grea. nici nu inghitim de doua ori din farfurie, ca la usa bate delicat, El. ma rog, sunt  Ea si El.

sunt cei doi care imi vor face usile frumoase, mai mandre si mai lucioase decat la Palatul de Clestar. sau in fine, un alt palat. oamenii politicosi: “nu va deranjati doamna, ne descurcam”. nu ma deranjez, ma ingrozesc. se apuca sa scoata din sacose uneltele – tot felul de rotite, masini de polizat, lustruit, netezit, slefuit ...si alte- it. ies apoi si ciocane, clesti, cuie, pahare de plastic, surubelnite, pensule, vopsele… incep sa ma-ntreb daca stiu in ce m-am bagat.

“ati cumparat folie si scotch?”, zic ei.

“acestea de aici”, zic eu. 

“aaaa…pai ati dat banii pe asta groasa? puteati sa luati si mai subtire, ca se aseza si mai bine. acum lasati…”, mormaie ei cu mila.

amandoi isi pun mastile, aparatele lor par a fi niste freze de stomatologie uriase. e un zgomot si un praf infernal. in 5 minute un sfert din hol e alb. am acoperit cat am putut inainte, dar mi se pare ca nimic nu ar putea sa fereasca destul casa de rumegusul fin care se strecoara agil peste tot. il vad pe Yoda disperat, langa un geam si apuc sa-l iau si sa-l pun intr-un sertar, alaturi de parfumurile mele. ii rog sa ma ajute sa dau jos un calendar, la care tin mult si nu vreau sa se strice. amabili, se urca pe un scaun. au mai gasit ceva sus pe dulap si imi pun in brate o potcoava de carton pe care un copil a lipit in clasa a doua niste seminte de grau: “domnisoara invatatoare a zis ca aduce noroc”. pisica s-a ascuns – cat as vrea sa ma ascund si eu …! ei imi descriu in linii mari ce urmeaza, eu ma fac probabil mai alba decat praful din jur. o bag pe aia cu “stiti, eu am pneumonie” ca sa le-o platesc cumva. si merge, caci se sperie si zic amandoi: “vai, dar duceti-va in pat, ne ocupam noi”. si s-au ocupat. timp de doua ore casa a vibrat si eu m-am refugiat in dormitor, nevrand sa stiu ce e dincolo de usa inchisa. vad ca se apropie ora de vizita la medic. ma pregatesc si cand … aud cum aspiratorul meu profesional, cu filtrare in apa - ultimul racnet al tehnicii -  tuseste, se ineaca … poc..poc … ea: “costeleee, opreste-te ca iese apa”. ies si eu…bietul aparat cedase. cat sa suporte si el?

aman vizita la medic cu 45 de minute, ma duc in primul magazin si cumpar primul si cel mai ieftin aspirator care imi iese in cale. il aduc femeii, care biata spalase intre timp de zeci de ori pe jos, simtise cum scot foc pe nari si ma transform din zana in dragon. la medic aflu ca “sunt mici umbre pe plamani si ar fi bine daca puteti sa nu iesiti din casa pana duminica”.  ies bezmetica, uit radiografiile la cabinet, ma intorc, le recuperez. imi trece prin cap sa ii spun ca printre altele, duminica am de alergat 5K la baneasa, dar cred ca nu e momentul. am sa ii servesc vestea poimaine, cand ma duc sa imi dea concediul medical. am de gand sa nu ma intereseze deloc ce zice, ca tot o sa alerg.

ma opresc la farmacie, mai cumpar niste pastile si platesc datoria, apoi las la cofetarie banii pe frisca de ieri … si inapoi acasa. aici … oamenii au lucrat mult si cu spor, noul aspirator rosu toarce incet dar cu folos. pisica se bucura prima data in viata ei ca ma vede - o insotesc sa manance, sa bea apa si restul. apoi mergem impreuna in cusca – dormitor. de unde fugim cam in 30 de minute, caci bate reconditionarea la usa mea magica. costel vede numerele de concurs si nu mai rabda – a obsevat deja si pe usa lui fi-miu de trei ori mai multe – “ce sunt astea, doamna?”. ii spun. incearca sa isi ascunda un zambet si nu poate. “am si eu un prieten, el face d-astea cu bicicleta. e frumos.”

acum stau in celalalt dormitor, cu ceai de musetel si kiwi in farfurie. cei doi sunt foarte atenti, ii aud cum soptesc: “hai mai repede. acum gata, matura, spala, e mult praf, si doamna sa nu mai stearga ea dupa noi; nu mai da acum cu lac din ala, ca miroase; lasa ca mai dam maine, ca au fost prea multe intr-o zi pentru doamna, saraca.” si de-odata usa se deschide: “doamna gata, va lasam in pace azi, aeristi si dormiti, e curat, dar nu strangeti foliile ca doar maine venim la ora 8 din nou”.

doamna zambeste. dincolo e liniste si mult mai curat decat visa, gandind la haosul de dimineata. si lacul ala cu care au dat pana la urma pe o singura usa, nu miroase asa de rau. de fapt, e chiar placut. de fapt, pana duminica mai e o intreaga saptamana in care o sa citeasca si o sa se odihneasca - e prizoniera de lux in casa ei. de fapt, tocurile usilor lucesc deja albe si frumoase. de fapt, doamna si-a platit toate datoriile. a dat chiar si un avans pentru un geam sablat cu floricele “asa, ca niste narcise, daca vreti”. din poza unduiesc vesele contururi blande de flori, nu sunt deloc narcise, dar nu conteaza. dintr-o masina de pe strada se aude cum se termina o melodie de-a belindei carlisle si incepe “bad” al lui michael.

doamna zambeste. mai are multe de facut si de alergat, nu o sa se impiedice acum de niste rumegus, lac mirositor, polizoare sau aspiratoare cu personalitate, dezamagiri sau asteptari prea mari. nici de o pneumonie.

pana duminica mai sunt 6 zile si-n fond la baneasa e aer curat, face bine la plamani.