11 septembrie 2017

la furat


bucatarilor care uita sa sareze mancarea, li se spune "auzi, tine mereu niste sare in buzunare"!
cam asta imi spun si eu. hai, mai ia o punguta cu rabdare in buzunare. 
ies noptile din mine, ma strecor ca un hot fara umbra si fur rabdare. de la luna, de la bancile parasite, de la liniile de finish ale vreunui maraton.
pungute am destule, le tes paianjenii pe care nu am curaj sa-i alung din colturile inimii.
problema e ca oricata rabdare as fura, pana sa ajung sa o impachetez, se transforma aproape toata in nisip. nisip albastru, galben, verde, violet... apar gramajoare colorate peste tot. din cauza asta,  ma deplasez din ce in ce mai greu prin casa, prin lume, prin viata.

rabdare sa intelegi, sa iti amintesti, rabdare pana cand o sa ma gasesti. rabdare pana o sa amestecam lumi si lumini, curaj  si frica, pana o sa schimbi tu cateva legi in fizica...  eheeei ...!!!

si de fapt, de-aia n-am eu loc de rabdare. e plin de tine, la mine in buzunare.



Niciun comentariu: