litania fricii

ma consider o persoana fricoasa. 
ma tem de gandaci si de insecte in general. de zgomote mari si de oameni rai. 
ma tem de boli si de teroristi. ma tem ca soarele devine mai puternic si ca ne arde, asa cum poate meritam. ma tem ca Pamantul va ramane fara resurse. ma tem ca lumea se va sfarsi strivita de indiferenta proprie, in timp ce pretinde ca e mai toleranta si mai pregatita sa evolueze. 

ma tem ca eu nu stiu sa merg pe bicicleta, asa ca n-o sa pot sa-l salvez pe E.T. daca va fi nevoie. ma tem ca mai aveam de spus "te iubesc" si ca o sa mor sufocata de neputinta de a mai spune. ma tem ca bucuriile o sa fie acoperite de sarea lacrimilor, ca o sa uit sa spun multumesc si o sa ramana numai "dar de ce".  ma tem ca o sa tot fiu invinsa ici si colo, din cand in cand sau totdeauna.

dar mai mult decat orice, mi-e frica sa-mi fie frica. ceea ce ar trebui sa ma faca mult mai curajoasa. 



calugaritele bene gesserit  in litania fricii: "Frica este cea care ucide mintea.  Îi voi da voie să treacă peste mine și prin mine. Şi, după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior şi voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai rămâne nimic. Voi rămâne doar eu.