alune sarate

  alerga si se gandea ca acum isi stabileste noul „personal record” si ce pacat ca n-are macar telefonul cu runkeeper, ce sa mai vorbim de smartwatch. stia ca n-o s-o mai poata tine asa multa vreme, dar n-avea de ales. isi uitase cardul la piata si fara card nu putea sa cumpere cutia mica cu alune invelite in miere si sare grunjoasa. la piata inchidea in 5 minute iar ea mai avea de alergat cel putin 2km pana acolo. stia ca n-avea cum sa ajunga dar nici nu se putea opri. 

  evident ca a ajuns prea tarziu. evident ca nu mai era nimeni si ea nu  avea niciun ban in buzunar si nici telefonul nu mai avea credit si in general era noapte si disperarea punea stapanire pe ea. de ce niciodata nu lua 2 sau 3 cutii, sa aiba de rezerva? de ce niciodata nu tinea in casa macar vreo cateva bancnote? de ce nu pastrase telefonul fix? de ce in 5 luni nu spusese nimanui unde se afla si nici macar nu se mutase intr-o casa normala, cu vecini? 

  de ce naiba nu isi daduse seama ca era prea frumos ca sa fie adevarat? o casa cu tufe mari de iasomie, iarba, ciresi si bancute pe aleea pietruita. ferestrele care nu se murdareau niciodata, iarba care nu fusese udata niciodata nu se ofilea. iasomia pastra mereu macar 10 flori si 7 boboci. ii numarase deja de sute de ori. in casa nu era nici frig nici cald dar mai ales, nu era lumina dupa ora 2,20. la inceput se gandise ca nu conteaza si ca nu are nevoie. ca intre 2,20 si 6,20 sunt numai 4 ore pe care le doarme si ca daca vrea, citeste sau lucreaza pe laptop. doar ca nu mergea nici laptop nici telefon, nimic.  afara in curte era mereu o lumina pala, calda, aproape aurie. ea dormea, iasomia isi facea bine treaba, parfumul ei o linistea si ciresele o ameteau pur si simplu. de cand se mutase acolo, seara nu manca altceva decat o farfurie cu cirese din pomii ei ( ei da, ciresii ei faceau mereu fructe, de 5 luni, ce mare lucru...) si o cana cu ceai de iasomie. 

 acum o luna adusese din greseala in sacosa o cutie cu alune invelite in miere, presarate cu sare grunjoasa.  de atunci auzea zgomote in bucatarie. apoi apareau umbre pe la geam, fosneau si chicoteau. mancau alunele si plecau. se gandise ca e un pret mic pentru linistea ei. in fiecare seara lasa pe masa o cutie. dimineata nu o mai gasea, nici goala, nici stricata ...nu era deloc. aproape ca se amuza, era ca si cand avea un animal de companie .... spera sa fie un arici. acum probabil avea sa afle, fiindca alunele nu vor mai fi acolo.

 dormea. fosnetele au trezit-o. nu se temea, doar se gandea ca probabil ariciul sau ce-o fi, isi cauta alunele.

 nu s-a speriat nici cand pe geam au aparut siluete subtiri, umbre inalte si gratioase. nu s-a speriat nici cand a vazut palmele lipite pe partea cealalta a ferestrelor. nu se intreba decat de ce toate palmele aveau, fiecare, cate 6 degete.

 si apoi s-a facut lumina.  iasomia inflorise iar, toata. in iarba aparusera flori de nu-ma-uita si la poarta anuntul. „de vanzare”.