despre alegeri

Cand alegem noi ce conteaza, pana la urma, in viata?

Conteaza ca ai invatat, ai fost silitor si la scoala si apoi la serviciu, in detrimentul prietenilor si sacrificand partial sau total conceptul de familie? In prima zi de pensionare toate acestea iti vor fi parut departe si inutile, cand singuratatea drumului catre doctor te ucide mai repede decat orice virus.

Conteaza ca ai fost "smecher" si ti-ai trait viata ( orice ar insemna asta), ca ai copiat, mintit si ai ajuns unde ai crezut ca trebuie sa fii ? ca ai fost "marele descurcaret" al vietii si ai facut "misto" de colegii de liceu care la intalnirea de 20 ani inca aveau un mic apartament cu 3 camere, cu copil si nevasta in timp ce tu te lauzi cu o vila uriasa, populata noptile de petrecareti si ziua de valeti? In prima zi de viata din decada '60 toate acestea iti vor fi parut departe si inutile.

Conteaza ca ai fost o mama si sotie exemplara, care nu a vazut nimic mai frumos decat a-si petrece zilele si noptile cu gandul la copil si la familie, lasand la o parte petrecerile, excursiile, rochiile, cariera, pentru a avea energia necesara unei dedicari totale pentru ai ei? In prima zi a casniciei copilului, toate acestea par departe si inutile.

Sa ne grabim sa alegem cararile in viata? Sa luptam nebuni si singuri ca sa le pavam noi sau sa-I lasam pe altii sa treaca inainte? Sa ne faca altii bulevardele, cu riscul ca noi sa ajungem cand deja sunt ambuteiaje, accidente si poluare?

Singuratatile si iubirile, iernile si verile, copacii, nisipul, cartile si cantecele iti deschid in fata drumuri noi. Insa momentele alegerilor noastre "pica" intotdeauna prost.

Suntem prea apasati de cei din jur, impinsi de cele mai bune intentii ale lor, sa ajungem intr-un loc care devine de multe ori "patul lui procust". Apoi suntem lasati singuri in fata fricilor si a monstrilor care ne fura ratiunea.

Momentele alegerilor noastre vin fix in dimineata de dupa noaptea in care am dansat prea mult sau nu am dansat deloc, vin chiar de craciunul in care suntem prea singuri sau cu prea multa lume in jur. In ziua in care am luat premiul intai dar tata nu a avut timp sa vina sa ne faca o poza, in ziua in care seful ne-a facut de ras in fata colegilor, in ziua primului sarut sau in ziua ultimei scrisori, cand iubita ne-a parasit pentru tipul romantic de la cursul de fotografie, cand decizi sa renunti la iubirea "nepotrivita" dar care te tine in viata, doar pentru ca stii ca asa e "corect"...

Suntem prea mici, prea tineri, prea femei si prea barbati, prea grabiti si prea uituci, prea lenesi, prea fricosi, prea mandri si prea orbi .

Singurul moment de intelepciune, cel care ar putea pune dintr-o data viata pe traseul potrivit - nu usor, nu fericit , am spus doar potrivit - pica tot prost.

Atunci cand suntem ..prea batrani.

pentru viitor

sa vina zânele si sa astearna la picioarele noastre carari luminate cu diamante,
sa vina cosânzenele sa ne aduca lanuri de trifoi cu 4 foi,
sa vina fluturii sa scuture peste noi polen de aur,
sa vina curcubeele sa ne stearga lacrimile,
sa vina gândurile bune purtate in buzunare de flori,
noi sa ne tinem de maini si sa ne zambim.

sa fuga frica cenușie si tristetile zdrentuite.

obrajii ei din gandurile lui

obrajii ei erau doua hotare nestatornice intre ras si plans.
frigul desena intrebari peste ferestrele gandurilor lui, iar ea nu era acolo, ca sa dezghete lacatele raspunsurilor.

ciresii uimiti nu recunosteau ninsoarea asta, care nu se schimba peste noapte in râsete dulci, rotunjite obraznic de toate iubirile de sub ramuri .
brazii dadeau blând din capete, cunoscându-le dorurile si aparandu-le parcul din suflete.

iubirea se strecura pe langa ei, aidoma unei fetite in rochita rosie cu buline, furisandu-se pe langa bunica adormita in fotoliu, ca sa fure încă o lingurita cu șerbet de vișine.
nu puteau s-o prinda - i-ar fi agatat rochia. nu puteau s-o strige - ar fi speriat-o.
puteau doar s-o astepte, sa vina inapoi odată cu vara, sa se joace din nou de-a "v-ați ascuns".

firimituri

vrabiile asteapta firimituri de cozonac.
oamenii de zapada asteapta firimituri de nea.
calutii de mare asteapta firimituri de curcubee.

inimile nu vor firimituri,
ele asteapta licuricii care duc povara semintelor de lumina.

iubiri la distanta

distanta nu separa iubirile dintre oameni.

iubirile nu se tem de distante, ele calatoresc de placere.
fac autostopul cu razele de soare, isi pun manusi si se agata de fulgii de nea, isi pun pelerine de ploaie si suie pe umeri de curcubee.
oamenii trebuie doar sa scuture perdelele de praf, sa deschida ferestrele, sa scoata florile pe pervaz, zambetele in obraji si curajul in inimi.

am pneumonie

pentru ca de o saptamana ma simt foarte rau - de fapt cel mai rau din viata mea
pentru ca mi-a fost frica de tot ce e mai rau, pt ca nimeni nu reusea sa imi dea o pilula, un sirop, o injectie, 100 injectii .... ceva orice sa imi fie mai bine
pentru ca azi in sfarsit am aflat ce am ( si mai bine sa stim un lucru concret decat sa banuim 100 nenorociri) ... am aflat in sfarsit ca am pneumonie. asa un pic atipica, un pic complicata... ca o pneumonie pt mine, ca doar nu era sa am eu ceva simplu, comun.
macar acum stiu drumul ... sper.

si mi-am adus aminte de andries, pe care trebuie neaparat sa-l pun aici, sa-l tin bine si sa fac haz de necaz cand o sa pot. adica dupa ce amicul termometru nu o sa mai tot latre a 37,6 si o sa fie bland si cuminte la 36,5.

pana atunci, antibioticele sa traiasca!
http://www.youtube.com/watch?v=vLKm-Ko5xo8&noredirect=1

http://www.youtube.com/watch?v=DBo16TTdJGY&feature=related

caiși de octombrie

in mijlocul toamnei, ei ii infloriseră caișii  in obraji.
norii se schimbau in trenuri lungi, in care ea isi urca increzatoare iubirea. in trenurile acelea nu existau controlori ci doar vanzatori de acadele. iubirea ei era inca mica, imbracata in rochita rosie cu buline. avea sa creasca pe drum, privind cerul nesfarsit.
ea avea padurea in ochi si soarele in buzunare si-si trimitea dragostea in cautarea lui Mos Craciun, ca sa-l roage sa-i aduca, pentru el, curcubee si trifoi cu patru foi.

mi-e sufletul plecat de-acasa

ca un copil pribeag in prima zi de scoala,
cu palme rusinate stranse-n poala.
fugit pe o carare amaruie,
c-un trandafir si o gutuie
in buzunarul unui gand albastru cu buline.
in fiecare toamna,  te cauta pe tine.
un ceai cu soare te asteapta in tacere
si un borcan cu amintiri plutind in miere.

ceai de cozi de cireșe

prizoniera intr-o cana, adapostindu-se de racoarea aspra a unei seri de octombrie, licărește o amintire de vara.
amintire fierbinte si amaruie a boabelor veșnic rușinate, a cerceilor copilăriei si-a dulcețurilor bunicii.
o furtuna din buzunare ticsite cu ganduri in loc de lingurita.
clape de pian cu praf de nota  "sol" in loc de bucati de zahar brun.

am plans azi asa cum cred ca plang corcodusii cand isi vad randunele plecand.
am agatat pe un perete de-al inimii inca o poza si am plans.
as putea sa incerc sa gasesc motive dar nu asta e ce conteaza.
am sa tin minte ziua de azi, pentru ca azi am vazut intr-o poza un copil stand in premergatorul care acum aproape 14 ani a fost al altui copil. si mi-a parut bine si mi-a parut rau, si am zambit si-am plans si am fugit catre copilul cel mic ca sa panseze putin zgarieturile dorului de copilul care e acum prea mare.