În nopți speriate de aripa unui fluture somnambul, în zile care răsar cu aceleași întrebări caraghioase. În călcâiul care doare la fel ca acum 4 ani, în încăpățânarea de a crede că va fi bine. În pulsul slab care crește doar în parc sau în dansul singuratic al serilor de vineri. În aşteptarea condimentată cu lacrimi.
Și n-am voie sare, știi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu