actrita de 2 lei

"o sa ma descurc singura", mi-am zis.
"nu o sa incarc pe nimeni cu grijile mele, cu tristetea mea. o simt cum ma devoreaza pe dinauntru si stiu ca e atat de mare incat ar apasa prea tare pe oricine.
o sa fiu bine, fiindca mi-ar fi rusine sa fie altfel", mi-am zis. 
nu conteaza cat de mult sufar intre peretii casei mele, intre peretii inimii mele. afara, sub cerul omenirii o sa fiu bine.

si-a mers. a fost un teatru ieftin dar a functionat atat de bine, incat atunci cand trebuie sa se planga, oamenii ma cauta. cand trebuie sa rada, oamenii ma uita.
si-a mers. atat de bine incat "ne-am gandit sa te sunam sa vii cu noi sambata asta, dar am fost sigure ca esti ocupata, ca tu mereu faci ceva". atat de bine incat "ce faci, chiar ca de trei saptamani tot vreau sa te sun. oare nu stii pe cineva la farmacie care sa imi gaseasca si mie macar o folie de euthirox?"

cand am inceput sa fiu atat de antipatica, de nesemnificativa, de neinteresanta si plictisitoare? oare atat de mult am imbatranit, incat nu mai sunt coerenta in ce vorbesc, miros urat sau am pareri jignitoare? ma misc incet, rad zgomotos, vorbesc agramat? sunt increzuta si zgomotoasa, incomoda, demodata sau obsedata de moda? oare atat de putin am fost langa oamenii din jurul meu? nu mai stiu cine sunt. cine am fost de fapt. nu mai stiu daca am contat vreodata pentru cineva, cu adevarat. nu mai stiu  cand s-a gandit cineva la mine cu drag, cu grija, cu simplitate si sinceritate.

mi-e sila de mine si de gandurile astea. mi-e sila ca ma simt singura. mi-e rusine ca ma plang si ca plang. in loc sa ma uit in oglinda si sa recunosc ca eu sunt de vina. oi fi facut eu ceva, candva, cumva. am dezamagit, am gresit. am investit prea putin viitor si in relatiile mele? sau gresesc acum crezand ca am dreptul la 5 minute din timpul cuiva? cine-s eu in lumea asta si ce-am facut ca sa merit "ce mai faci, esti bine?". nimic, nimic. nimic.