Spice aspre, nici urâte și nici
frumoase, de o culoare incertă. Modeste, sigure și puternice, dure la exterior,
ascunzând în ele miezul de care depinde o mare parte din viața pământului.
Insecte, animale, păsări, oameni - toți iau ceva de pe urma unui bob. Toată lumea
are nevoie de grâu, toți sunt îngrijorați la gândul că le-ar lipsi. Dar câți ar
culege, ca să pună între filele unei cărți, un spic? Câți își întorc capul cu
recunoștință reală către grâul care le oferă, nebăgat în seamă, esența
supraviețuirii?
Un lan de grâu și în mijlocul
unduirii lui, din loc în loc, se ridică îndrăzneți, obraznici poate, fierbinți
și plini de viață - macii. Macii efemeri, subțiri și delicați, pretențioși și
atât de puțin folositori. Ne fură privirile și zâmbetele cu petalele lor străvezii
și arzătoare, ne fac cu mâna și le e atât de ușor să ne aducă lângă ei. Și cine
n-are într-o carte măcar o floare de mac? Cine n-are în inimă măcar un foc
roșu, o iubire mare, presată de ani și de dor, păstrată cu grijă în secret?
Și noi suntem cam toți, ba maci ….
ba spice.
Fără să vrem - hrănim, iubim …
Dac-ai putea s-alegi, ce-ai vrea
să fii? Spicul sau macul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu