Zilele trecute am avut nevoie de putina coaja de portocala. Am dat-o pe razatoare si apoi am lasat portocala ranita pe masa. Dimineata am vazut-o deja uscata, suferind, cu zgarieturile care se desfacusera si lasau sa se vada pulpa rosiatica, sangerie. Mi-a fost mila si rusine. Era exact ca mine. Expusa, inutila, cu pielea zdrelita.

Zilele acestea mi-am dat seama ca degeaba am ajuns la varsta asta, tot nu stiu sa ma port cu oamenii. In fine, sigur ca dau buna ziua, nu vorbesc urat, nu mint, nu fur si nu agresez fizic pe nimeni. Dar in rest, habar n-am avut si nici acum nu stiu ... cand sa vorbesc si cand sa tac. N-am stiut cand sa iubesc, cat si cum. Cand sa glumesc si cand sa fiu serioasa. Cand sa alerg si cand sa merg incet, cand sa dorm si cand sa veghez. Habar n-am cum sa ofer sau sa primesc un cantec. Habar n-am ce drepturi si ce obligatii am. Nu stiu cum si unde as putea sa traiesc, asa incat viata mea sa valoreze un pic mai mult decat cateva fire de coaja parfumata, de portocala.