o oboseala calma, moale, dulce. ciudat, merg usor, cumva parca zbor, desi am impresia ca genunchii mei scartaie la orice pas. in jur e doar o seara simpla, misterioasa si racoroasa, ca buzele primului sarut. ceata ascunde crapaturile din asfalt si din suflete, transformand in naluci de aur pomii de pe drum. o soapta de vant tulbura viselele crengilor si frunzele cad ametite, precum cuvintele EI in urma LUI. "mai stai, te rog, nu pleca". asta e tot ce se simte in vibratia sevei, in tacerea grea a despartirii asumate si constiente. sunt deja "pe pilot automat" si as merge pana la capatul lumii, al timpului, al gandurilor. mi-e frica sa ma opresc, simt ca m-as transforma si eu in copac asteptand primavara, intoarcerea randunelelor, intoarcerea ochilor tai si a iubirii de martie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu