camera secretelor

 in copilarie citeam povesti in care tanarul print sau micuta printesa aveau intreg castelul la dispozitie, mai putin o camera.

totul era accesibil, dorintele indeplinite instant, nimic nu era interzis sau ascuns – cu o exceptie. camera incuiata, de care toate mamele, doicile, regii si sfetnicii se temeau. “nu intra acolo” spuneau ei, dar copiii stateau numai cu gandul la ziua in care holul va fi  suficient de pustiu iar ei suficient de inalti ca sa apese pe clanta. desigur, acolo se ascundeau cele mai negre pericole si remuscarile tarzii pentru momentul de nebunie nu ajutau la nimic, toti treceau prin fel de fel de peripetii … si pana la urma totusi gaseau un happy end. am trecut acum cateva zile pe langa aceasta usa si greu m-am oprit sa incerc clanta. am facut o fotografie si m-am gandit toata ziua ce-o fi acolo. a doua zi, curiozitatea m-a adus intr-o asa stare incat - pregatita sa intampin orice uragan, aratare cu multe picioare sau vreun paznic morocanos, sperand sa gasesc poate un pasaj secret catre o lume fantástica, vreun depozit de jucarii, o gradina interioara sau macar o cámara cu dulciuri – am apasat pe clanta.

si evident, am avut dovada ca viata nu e ca in povesti. usa era incuiata asa ca eu am scapat cu viata.

acum multi ani am vazut prima data filmul notting hill. un mic cliseu, care totusi mi-a placut mult. ca o briosa aramie pudrata cu zambete. ca o cana de cafea aburita de umba unei lacrimi. de atunci am ramas in gand cu strada aia, cu ideea fixa ca la un moment dat trebuie sa ma duc si eu acolo unde s-a petrecut adaptarea magic-urbana a povestii cenusaresei, inversata si modernizata. mi-am pus in casti melodía filmului si am iesit la suprafata dintr-o statie de metrou urata, asteptand sa intru in lumea de dincolo de usa imaginatiei mele.

si evident, am avut dovada ca viata nu e ca in filme. strada era mica, trista, batranicioasa si demodata. din pacate era cam ultimul loc in care m-as fi putut simti macar  doua minute “a girl standing in front of a boy, asking him to love her”. m-am intors la strazile mele si am revazut filmul.