turturi

cat a fost mica, nu prea avea voie sa manance inghetata. poate era justificat, avand in vedere ca era mereu cu amigdalele cat merele. dar iarna .... trisa simplu. lua turturii atarnati pe cercul rotund, ghidus - complice al unui burlan mic si curat, de sub gutui. ii spala un pic apoi ii scufunda in sirop de dulceata de visine - nu altceva! ii acoperea cu zahar tos, ii impacheta apoi strans de tot in celofan si ii ascundea peste noapte intr-o farfurie curata, pictata cu pitici si Alba-ca-Zapada, intr-un fel de camara din fundul curtii. acolo era mai frig decat afara, asa ca avea zilnic inghetata productie proprie. cea mai buna din viata ei. cand avea timp si chef sa se rasfete, presara si un fir de aur de nuca. amigdalele tot cat merele erau, dar era iarna si nu banuia nimeni surprizele ascunse in camara ei fermecata.