MIRAJUL COPILARIEI
compunerea baiatului meu de 12 ani

Imi aduc aminte acum, tarziu, de vremurile ce au trecut, de copilaria mea, care acum sta ascunsa undeva prin cartile de povesti, prin sertarul meu plin de masinute si robotei.
E ca o fetita mica, asteptand sa-ti aduci aminte de ea, sa-i acorzi cateva clipe de atentie, sa nu o uiti. Desi nu intelege prea multe, isi da seama ca acum ai crescut si gandesti altfel. Asta nu o impiedica totusi sa se strecoare uneori tiptil, sa te apuce usor de mana cu care scrii analizele gramaticale si sa-ti spuna ca si ei ii este dor de tine, asa cum iti este si tie.
Uneori cand ziua a fost prea lunga si obositoare ma lungesc in pat si las amintirile sa se joace cu mine. Nu am uitat prima mea poveste din cartea “Povesti din gradina de morcovi”. Eram femecat! In fiecare seara mama mea draga venea langa mine si imi citea, iar eu adormeam incet … incet si fara griji. Era asa de bine! Atunci cand ninge, in fiecare om de zapada pe care il vad il recunosc pe Gica, primul meu om de zapada construit cu ajutorul bunicului.
In drum spre scoala vad copiii de gradinita cum se joaca prin parc, cum rad si cum alearga. Asa eram si eu. Stateam prin parc si cate 4 ore si totul in jur ma imbata cu bucurie. Sau stateam toata ziua in curtea bunicilor si ma jucam cu fluturii si buburuzele, dandu-le pe furis cate o lingurita de zahar sa manance.
Acele clipe au fugit, au trecut. Mi-au ramas amintirile. Cele mai frumoase amintiri.
Ca majoritatea copiilor cel mai mult si mai mult si mai mult imi doream sa fiu mare, goneam timpul ca sa fiu ca mama si ca tata. Cat ma inselam! De fapt toata lumea isi doreste sa fie copil si sa fi putut sa opreasca timpul in loc, sa tina cat mai mult copilaria.