nu-i așa?

       În florărie azi, multă lume, multe buchete și parfum, frezii, lalele, zambile, narcise, orhidee, fel de fel de aranjamente sofisticate, agitație. Și desigur, cum am eu noroc la scene de film, brusc în aer se simte ceva, și crește un murmur parcă, se face mai multă lumină și căldură. Că eu aşa zic, într-un fel de neînțeles, băieții care-s îndrăgostiți cu adevărat pentru prima dată emană un “ceva” indescifrabil și inconfundabil. În agitația aia, unic și separat de noi toți și de gândurile noastre mărunte, se învârtea încercând să găsească floarea perfectă, un puști. Un puști de clasa a opta - căci da, vânzătoarea n-a mai rezistat și din spatele ochelarilor și-a părului alb a avut curaj să-l întrebe în ce clasă e. Și dacă Ea e cu el în clasă. Și el a răspuns, cu un curaj de porțelan, curat și delicat cum nu poți să ai decât o singură dată-n viață, când îi cumperi prima oară, prima floare. 

Da. Trandafiri roșii aveți?

       Da, doamna avea și trandafiri roșii și mâini tremurânde și un zâmbet umed în colțul ochilor. Și copilul a cumpărat și a plecat și din toată floraria au zburat după el stoluri de inimi întoarse către prima iubire, către primul mărțisor.

           Mereu mi-e dor de tine dar parcă în martie cel mai mult. Și știm amândoi de ce, nu-i aşa? Cu atât de mult război am venit eu în calea ta și cu atâta pace am plecat. Cu atât de multă tristețe am venit și cu atât de mult zâmbet am plecat, avându-te lângă mine. Și îmi vine să mă cert rău când văd câte am uitat de-atunci … care a fost primul mărțișor pe care mi l-ai dat ?Care a fost primul dans, ce melodie? E cam târziu acum să te-ntreb… Poate am uitat fiindcă nu contează când a început exact, ci contează că nu s-a sfârșit. Căci nu s-a sfârșit, nu-i așa? 

Unele însă sunt amintiri vii. În vitrina sufletului meu, stau înșirate multe, la fel de valoroase. 

De ce-ai mâinile aşa de reci?

Mi-e frig, nu vezi ce ger e?

Ce ger, mă, că doar e martie?! Hai, dă-mi mâna să ți-o încălzesc.

       Mâna mea ține minte buzunarele și gecile tale mari și pufoase, în care îmi găseam adăpostul. Și nu trebuie decât să întind palma dreapta și e martie, lângă mine e iar buzunarul tău, în care nu mi-e niciodată frig și nici frică.

nu s-a sfârșit …nu-i așa?