e saptamana mare, cu dor de copilarie, de zambile si de narcise parfumate, asteptand cuminti drumul catre biserica. 

mi-e dor de agitatia si graba din mainile bunicii, de aburul dulce de chec cu nuca, de protestul ascutit al gainilor dezmostenite de ouale calde din cuibar. saptamana mare din copilaria mea era de o seriozitate naiva, o gravitate complice, sora cu zambetul din " o sa fie bine". uneori era frig, de multe ori vant, rar de tot soare. la pranz aveam cartofi prajiti si zacusca, salata si ceapa verde, tineam post vreo 2-3 zile, cu teama, speranta si bucurie. atunci ma culca bunicu' spunand aceeasi poveste, povestea din evanghelii, de la nasterea din iarna pana la renasterea din primavara.

mi-e dor de seara prohodului, cand asteptam de mana cu bunica, in lumina nepamanteana a zecilor de lumanari, sa iau o floare sfintita din mormanul de langa crucea sub care se tinea cea mai trista slujba a anului. la final era asa ca un fel de loto-cu-flori, nu stiam ce-o sa-mi "pice", ar fi fost bine orice desi visam mereu la ceva parfumat - liliac sau narcise. convertirea mea la rugaciune si credinta au facut-o ei: bunicul si mam"mare, punand fara sa stie pansamentul potrivit peste rana fricii nascuta din dragoste. prima frica a mea - si ultima - e despartirea de cei dragi. frica de moartea lor, de ramanerea mea aici in urma, fara mainile ocrotitoare - si am fost binecuvantata cu multe maini bune, uneori mai aspre, de multe ori dragastoase, maini fara de care n-as fi azi aici.
n-aveam nici 5 ani si nu stiam mare lucru din treburile bisericesti, dar incepusem sa simt ceva cand vedeam imaginea barbatului tanar, imbracat in albastru, privind peste un oras de la poalele muntelui. era barbatul de care ma rugam aproape instinctiv cand banuiam ca se intamplau lucruri complicate, greu de rezolvat. fara sa ma-nvete cineva anume, vorbeam in gand si il rugam sa se faca bine bunicu' cand era in spital, il rugam sa se-mpace mama si tata cand se ciondaneau si-l rugam sa ii dea bunicii putere si curaj sa inghita pastilele alea mari pe care le lua uneori seara, cand o durea rau spatele. apoi l-am rugat pentru un frate sau o sora, l-am rugat pentru nota 10 la romana... dar si sa ma duc la concertul lui m. jackson sau sa castige romania cate-un meci nebun de fotbal. am crescut rugandu-l nimicuri mai mici si mai mari...uneori frivolitati sau inutilitati...dar dincolo de toate l-am rugat sa aiba grija de toti ai mei. cu copilarie si naivitate, cu disperare si cu repros, cu nevoia sa stiu ca e acolo si ca o sa ma auda.
m-a auzit si mi-a intins mana, mai mult decat mi s-ar fi cuvenit.

mi-e dor de copilarie, de ciresii infloriti, de bunici si de parintii mei tineri, de copilul meu cand era mic, de barbatul meu, de tezele de romana, de cartile citite in curte, pe banca sub brad, de dulceata de gutui, de trandafirii roz, infloriti pentru coronita mea "de premiu". mi-e dor de toti pe care i-am iubit in trecut dar ii astept in viitor, mi-e dor de primaverile calme si curate dar le astept in viitor.

in noaptea asta, lumina din mainile mele o sa teasa o punte de aur si de caldura si timpul n-o sa mai fie decat un cuvant fara sens. pentru ca in noaptea asta o sa-mi amintesc ce uit de prea multe ori - ca dragostea trece peste timp, peste singuratate, peste frica si peste intuneric.