14.10@BIM sau 10 Km de ganduri

Joi. Banuiala a devenit realitate. Am viroza.

Vineri. Masuta mea arata a raft de plafar. 2 feluri de sirop de tuse,  2 feluri de pastile de supt, 2 ceaiuri si 2 spray-uri de gat.

Sambata. E prima data cand nu ma duc personal sa imi iau kit-ul. Mi l-a adus fi-miu. Asta + starea mea groaznica ma face sa ma indoiesc ca o sa alerg 10 km a doua zi, cu noaptea in cap. Incep sa-mi fac liste de pro si contra. Contra iese mai lunga dar nerelevanta. Pro e foarte scurta, dar puternica. Efedrina se simte, nu am nicio emotie, doar nevoie de somn mult.

Duminica. Ceasul suna la 5.50. Afara e intuneric, in casa e frig, ma dor talpile, umerii si o jumatate de ureche. Ce-ar fi daca … Si copilul vine: Hai! Ma duc sa iti pregatesc vitaminele. Peste 5 minute iar: Hai! Ma dau jos din pat cu greu. Ce-ar fi daca … Dar el : Hai! Si eu stranut, tusesc. 

Ma uit la tricoul subtire si la noaptea de afara. Ma uit la numarul de concurs, ma uit la copilul-barbat pe care eu l-am incurajat sa termine un semi in ziua in care implinea 18 ani. Nu pot sa nu ma duc. Incep si eu: Hai!

Ajungem cu un taxi. La vestiare e foarte multa lume. De toate varstele. Destui sunt la fel de incurcati ca si mine. Problema e ca acum sunt 6 grade, e frig si bate vantul iar peste nici 30 min o sa murim cu totii de cald. Cum sa te imbraci? Curajosii au pantaloni scurti si tricouri subtiri. Toti tremura.  Multi tusesc. Ma uit pe numere si sectoare, vad ca eu am D si ca exista si E. Ma-ntreb cum de nu mai sunt in ultimul sector. Hai! La start, in alergare. Ia uite, face militarie cu mine; da’-mi place. Mai sunt 10 minute pana sa pornesc. Valuri de oameni curg catre porti. In jur incepe sa miroasa a ceva placut, familiar si relaxant. Nu imi dau seama ce e decat peste vreo 3 minute, cand tot el imi zice : Data viitoare o sa-ti prepar eu un gel, ceva. Cu piper, cu eucalipt…uite ca toti au pe frigul asta ». Asa e. Miroase a voltaren, bengay, rumalaya …you name it. Pulpele goale ale alergatorilor poarta straturi groase de creme activatoare pentru circulatie. Ajung la sectorul meu, alerg pe loc, genuflexiuni, numaratoarea inversa, ii dau hanoracul, ma pupa pe frunte: Distractie placuta, sa ma suni cand termini! Si pleaca acasa, sa se culce. Fiindca el azi nu alearga, a venit doar cu mine sa imi tina haina pana la start, sa nu inghet ca majoritatea din jurul meu. Avantaj eu!

Alerg. Constant, cadenta peste 165, cum mi-a zis coach. Cand abia zaresc borna de 3 km, « elitele » au facut déjà prima intoarcere si trec la 6 km . Vad o tipa frumoasa, blonda, cu pantaloni scurti rosii si o bustiera alba, stralucitoare. Arata ireal de bine si de fericita, sper ca o sa castige. Azi nu ma opresc deloc. Nici la insula cu apa, nici la zidul de la km 8. Dar pe fond de hiperventilatie, nurofen si mult sirop de tuse, am incep sa gandesc periculos de adanc. Asa m-am prins ca eu nu mai sunt eu. Ca precis am murit si ma intreb cand. Poate am murit asa cum ar fi trebuit, intr-o zi de ianuarie acum aproape doi ani, cand l-am coborat langa bunicul pe care l-am iubit ca pe un zeu al copilariei, pe barbatul pe care l-am iubit il iubesc fara termen de comparatie. Poate ca a fost acum aproape patru ani, intr-un taxi mirosind a tigari si a mucegai, tinand sub haina la caldura, un recipient sigilat cu bilet de trimitere, inchizand un ganglion insangerat, caruia ii vorbeam in gand, rugandu-l sa nu fie  rau. Nu sunt eu, precis. Cum altfel sa alerg de bunavoie intr-o duminica dimineata pe frig, cu viroza pe umar? Cum altfel sa fiu eu aia care in loc sa stea acasa, sa dea cu aspiratorul sau sa faca prajituri, pleaca serile sa alerge prin parcuri? Cum sa fiu eu aia fericita ca are 3 basici uriase si doua unghii negre, tot de la alergare?  Cum sa fiu eu aia care ii duce lui fi-su mancare din oras si comanda pizza la 10 noaptea fiindca nu a avut timp sa gateasca, pierzand vremea la un curs de scriere creativa? Cum sa fiu eu aia care negociaza cu constructorii, care vopseste, repara si citeste despre polizoare? Cum sa fiu eu, cand am spus toate cele pe care le-am spus in vara asta si cand am tacut atatea altele ... Cum sa fiu eu si sa treaca octombrie fara dulceata de gutui ? Nu, nu, nu! Din cum in cum si din nu in nu trec pe sub cronometru si realizez abia atunci ca trebuie sa ma opresc. N-am indeplinit obiectivul de timp dar l-am indeplinit foarte bine pe cel de rezistenta si am castigat o mare lupta cu mine. 

Duminica @ BIM. 
Ziua in care am aflat ca am murit e si ziua in care am aflat ca intr-un fel, nemeritat si poate nedorit, m-am intors la o alta viata, care uneori are si partile ei luminoase. Ca niste gutui.