Acum 5 minute era la 356,5 mile. Fac
refresh si vad deja 356,7.
Nu stiu ce il urmareste sau ce vede in fata sau in
spatele lui. Nu stiu pe ce calca – piele pe talpi nu mai are de vreo doua zile.
Nu stiu daca mai e constient de toata gheata din jur sau daca are halucinatii
si vede floarea-soarelui in loc de zapada.
A ajuns la 357,1. Omul asta alearga la -30ºC prin nametii congelati mai repede decat scriu eu aici, stand pe un scaun gri, cu o cafea
amara in fata si lacrimi in ochi. Ma-ntreb din ce-i
facuta inima lui. Mintea lui. Ma-ntreb cand si ce l-a schimbat. Ce are in plus
fata de oricine altcineva de pe acest pamant. E unic. A trecut dincolo de curaj, de vointa si de nebunie. S-a tamaduit pe el si ne tamaduieste si pe noi, cu
fiecare pas pe care-l face. Ne duce pe toti in spate si se bate el cumva cu
monstrii nostri.
357,6. S-o fi legat cu sania de vreun Yeti sau de vreun urs
polar? Cu cine se lupta si din ce galaxie, ca aici pe pamant nu
mai are demult adversari ? O sa se opreasca la finish sau o sa mearga inainte,
pana la marginea lumii si a intunericului, s-arunce neputintele si durerile noastre,
strecurate clandestin in buzunarele hainelor lui ?
358,00. Daca lumea n-o sa fie atenta, omu’ e-n stare sa treaca linia
de sosire pe tacute, sa se aseze undeva si sa bea o cafea, sa-si puna la
culcare trupul obosit si sa-si lase sufletul sa zboare putin, langa Aurora cea
verde. Zambind catre neputintele noastre de carne, fara mandrie, fara dispret.
Cu bunatate, intelepciune si cu inca ceva, nestiut, numai al lui.
358,3. As vrea sa nu
uit ziua asta, in care mi-e frig si sete si frica si simt cum alunec pe gheata care imi taie obrajii, intr-o camera la +25 ºC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu